lundi 21 septembre 2009

Tot ce vrei sa stii despre bursa Erasmus



Am fost studenta Erasmus în Franţa în perioada septembrie 2008-mai 2009 şi e posibil ca unele lucruri să se mai fi schimbat între timp.
Vă recomand să vă înscrieţi in grupul de pe yahoo "romstudyabroad". Puteţi trimite acolo întrebările voastre, iar utilizatorii înscrişi vă pot răspunde într-un timp record. Acest grup vizează studiile în străinătate în general, joburile din străinătate, stagiile, etc.


Planul articolului :



1. CONDIŢIILE DE ADMISIBILITATE

2. DOSARUL(+model CV, Scrisoare de intentie)

3. INTERVIUL

4. ALTE ACTE ŞI FORMALITĂŢI

5. CAZAREA

6. CURSURILE

7. EXAMENELE

8. ECHIVALAREA EXAMENELOR ŞI PUNCTELE ECTS

9. VIAŢA ERASMUS –AVANTAJE ŞI DEZAVANTAJE

10. FORMALITĂŢILE DE ÎNTOARCERE

TeamDeals

1. Condiţiile de admisibilitate sunt puse scurt şi la obiect :

- să fii înscris la o facultate din Romania

- să fii integralist şi cu o medie de minim 8.00

- să cunoşti limba în care se vor ţine cursurile la universitatea gazdă. (în cazul meu, a fost limba franceza)

- să ai şi alte resurse de finanţare (asta e informală, dar o pun la calcul, căci are importanţă majoră)…

Sper că nu am uitat ceva…oricum sunt pe lista de la avizier condiţiile. Bun…acum să le luam pe rând. Primele două condiţii nu pun probleme… Să fii întegralist înseamnă să nu ai restanţe, dar cu toate astea am auzit cazuri  în care erau persoane ce aveau note bune la celelalte materii si dăduseră cu bâta in baltă la un examen. Cine ştie…dacă aveţi noroc poate puteţi obţine o astfel de bursă chiar având o restanţă(ceea ce impune bineînteles că trebuie să treceti examenul pana la plecare). Parerea mea…mai bine indepliniti toate conditiile ca sa aveti totusi sanse reale de a obtine aceasta bursa. Media peste 8.00….la fel…este discutabilă un pic (au fost cazuri în care s-a plecat şi cu 7 şi ceva).
Cunoasterea limbii straine : În ceea ce priveşte franceza… o spun din proprie experienţă că se învata la ea acasa, in vestitul cadrilater, insa orice invatacel trebuie sa aiba o bază . Pentru cei care nu au studiat deloc limba straina in care se vor tine cursurile in universitatea gazda...e clar, nu recomand sa aplice. Oricum aveti nevoie de atestat de competenta lingvistica si trebuie dat un examen pentru asta. Pentru cei care se afla in situatia asta...e greu, dar nu înseamnă ca e imposibil !

Buba mare este cu finanţarea. Dar depinde foarte mult de la persoană la persoană(cat de cheltuitor e). Cazarea în Nancy la orice rezidenţă universitară este de 133 de euro ( în Dijon e aprox 190de euro...) iar dacă aplicaţi pentru CAF (Caisse d’allocations familiales ) primiţi înapoi 40 de euro (nu e o sumă standard. E proporţională cu veniturile voastre...adică bursa şi banii pe care îi declaraţi pe lângă. Cu cat veniturile totale sunt mai mici,cu atât CAF-ul e mai mare).
Să nu vă treacă prin cap că restul banilor din bursa vă ajung…e posibil sa aveti naveta cum am avut eu,o sa aveti asigurare de camera de facut, garantii de platit, eventual hotel pentru primele zile, drum, cont in banca la ei,etc…si daca mai doriţi si să călatoriţi un pic, să ieşiţi în oraş cu ceilalţi studenţi Erasmus, etc....Din punctul meu de vedere pentru un semestru vă mai trebuie în jur de 1000 de euro (fără a pune la socoteală toate bagajele cu care plecaţi…un eventual laptop !!! neaparat ! dacă nu aveţi, ar fi cazul să va luaţi ).


2. Bun… Să trecem la dosar.

Nu mai ştiu exact câte formalităţi am facut atunci, dar puteţi afla cu uşurinţă de la facultate. Ştiu că vă trebuie:

- o declaraţie pe proprie răspundere făcută la notariat cum că nu aţi mai beneficiat de o bursă Erasmus / Socrates până acum( deşi unora dintre voi e posibil să nu vă ceară)

-o copie după diploma de Bac

- atestatul de competenţă lingvistică

-foaia matricola de la scoala cu notele de pe primul semestru /anul sau anii anterori

-CV

- scrisoare de intenţie ( preferabil în franceză ambele, dar le puteţi face şi în română, depinde cum vi se cere ).



În legătură cu ultimele două. Deşi atunci când am scris articolul am crezut că nu e nevoie să mai scriu despre aceste subiecte, numeroare persoane mi-au accesat blogul special pentru asta aşa că vă voi arăta nişte modele de CV şi Scrisoare de intenţie.

Educaţie :



Liceul .....................

Facultatea de ............ (2007 – prezent).



Acţivităţi şi Concursuri



- Participarea la Cangurul Francofon (2004 şi 2007)

- Concurs Alianţa Franceză Piteşti (2006)

- Olimpiada de Geografie (2007 etapa naţională)

- Participarea la Sesiunea de comunicări ştiinţifice în cadrul Facultăţii ....... (octombrie 2007)

(In mod obisnuit e bine sa scrieti lucrurile care intereseaza comisia legate de activitatile voastre curiculare si extracuriculare ce pot atrage atentia. CV-urile de pe net de tipul aplicatiei pt un job, e clar nu se pliaza pe situatia obtinerii unei burse Erasmus).


Scrisoarea de intenţie nu are model ! Ceea ce este foarte important este să puneţi pe hârtie calităţile voastre, să convingeţi că sunteţi persoana potrivită pentru această bursă.
Ştiu că multe persoane au avut problema : »cui mă adresez ? cum se formulează ? trebuie să repet ce am scris în CV ? ».
Cui mă adresez : comisiei !

« În atenţia Comisiei de Evaluare a programului de Burse Erasmus »
Nu trebuie să repetaţi tot ce aţi scris în CV, dar puteţi bineînţeles să faceţi referire la CV(mai ales în introducere) şi mai apoi în reliefarea calităţilor voastre : « aşa cum reiese şi din CV-ul ataşat dosarului, am pregătirea suficientă în ceea ce priveşte… »

« Model » Scrisoare de Intenţie pentru Bursa Erasmus



În atenţia Comisiei de Evaluare a programului de Burse Erasmus



Mă numesc X..., student(ă) în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul Universitatii .........(specializarea .....) şi doresc să aplic pentru o bursă în cadrul mobilităţii Erasmus la Facultatea de Drept din ...... – Franţa/ Germania/..... pe întreaga perioadă a anului doi de studiu.

Urmez aceasta facultate din anul.... şi astfel am avut oportunitatea de a urma cursuri cu adevărat interesante, de a mă lansa în anumite activităţi extracuriculare precum
Sesiunea de comunicări ştiinţifice şi bineînţeles de a participa într-un mod activ în cadrul Asociaţiei Studenţilor de la Universitatea ........

Perseverenţa, spiritul de cunoaştere şi de inovare de care îmi place să cred că dau dovadă, împreună cu o adevărată capacitate de adaptare sunt unele din marile mele calităţi pentru obţinerea acestei burse.

Pentru mine, mobilitatea Erasmus este un important deziderat ce converge spre o mai buna cunoastere a domeniului juridic, stiut fiind faptul ca spatiul francez a reprezentat un important factor de inspiratie pentru dreptul romanesc.

Dincolo de scopurile academice, care includ bineînţeles o perfecţionare a cunoştinţelor de limbă franceză, experienta va reprezenta o veritabilă deschidere către cultura franceză, o adevărată îmbogăţire culturala.

Doresc să vă mulţumesc pentru timpul acordat candidaturii mele şi am speranţa că în timpul interviului vă veţi convinge că sunt un candidat demn de a obţine Bursa Erasmus.

Aştept cu interes deosebit răspunsul dumneavostră.

Cu stimă,


X......

O varianta in franceza poate fi :

Lettre à l’attention de la commission Erasmus

Je m’appelle X et je suis étudiant(e) dans la première année universitaire à la Faculté de Droit de ......
Je crois que cette bourse est une occasion unique pour enrichir mes connaissances dans ce domaine. L’histoire de droit roumain a démontré  la vraie liaison entre notre droit et le droit français, surtout en ce qui concerne le droit civil et le droit pénal. Aujod’hui, dans la mesure où le droit communautaire pose sa tache de plus en plus sur les systemes propres des états, une telle experience peut ouvrir une veritable opportunité de connaître mieux le systeme de droit communautaire.
Au dela du but académique, la France represente la couer de la culture, une opportunité d’apprendre mieux la langue française, de connaître les gens de toutes les endroits de monde.
Je veux aussi vous mentionner que j’ai une grande volonté de toucher les buts proposés et j’ai confiance dans ma capacité de m’adapter vite dans une nouvelle équipe des étudiants .

Je vous remercie pour le temps concédé à ma candidature et j’attends avec impatience votre reponse.

Cordialement,

X


3. Interviul

Dosarele sunt studiate pe rând, se poartă un dialog cu voi şi eventual vă vor fi adresate întrebări în limba franceză pentru a-şi face o idee despre fluenţa de care daţi dovadă. Întrebările sunt de genul : de ce vrei să obţii această bursă ? Crezi că te vei descurca ? Ce anume te atrage mai mult la Franţa ? etc etc…

Raspunsul obtinerii bursei poate fi pe loc sau dupa mai multe zile, timp in care toate dosarele vor fi studiate de comisie.


4. Alte formalităţi, plecarea, etc

UPDATE : În septembrie 2010 s-a schimbat modul de depunere al candidaturii. Trebuie sa vă înscrieţi singuri pe un site indicat in mail-ul trimis de coordonatorul din Franta.

Bineînţeles că trebuie să faceţi nişte formalităţi si la biroul Erasmus şi ar fi cazul să faceţi asta cât mai curând posibil pentru a se trimite din timp dosarul în Franţa. Contractul financiar( grant, drepturile şi obligaţiile contractanţilor),dar şi anexele sale (Learning Agreement şi celelalte) le veţi face cu responsabilul Erasmus de la Biroul de Relatii Internationale de la nivelul întregii universităţi. Doar fişele de echivalare ale materiilor (anexele 1 şi 5) vor fi făcute de către coordonatorul Erasmus din cadrul facultăţii din care faceţi parte (dacă aveţi un astfel de coordonator. Exista cazuri in care nu exista si un coordonator la nivelul facultatii, ci doar la nivelul universitatii de departamentul RI).

Aveţi grijă la ce bancă vă faceţi cont şi mai presus de toate :interesaţi-vă de comisioane !!!!. La banca unde eu mi-am deschis cont, pentru extragere din orice bancomat din Franţa comisionul era (nu stiu daca si acum este la fel)  de 3 euro + 1.5% din suma extrasa
 .Pe scurt…dacă scoti 10 euro iţi iau 3 euro si ceva comision, dacă scoti 300 de euro iţi iau comision 7.5 euro. (şi bineînţeles că nu te informează de la sine dacă nu întrebi).Părerea mea, banii pe care îi aveţi voi luaţi-i cash, nu îi depuneţi în cont ca nu are rost. Veti avea nevoie si de bani cash.

Ceea ce ştiu e că grantul Erasmus se află iniţial într-un cont BCR. Astfel, după părerea mea, e ok să vă faceţi la ei cont. Doar că exista 2 inconveniente : vă sunt blocaţi din start 100 de euro, pe care îi recuperaţi când închideţi contul şi vă costa ceva mai mult când deschideţi acest cont. (nu ştiu exact cât...vă interesaţi...eu am avut la alta banca).

SFAT : cel mai bun mijloc de a scăpa de comisioane este de a nu scoate bani de la bancomat. La supermarchet se poate plati cu cardul, iar plăţile faţă de agenţii comerciali nu sunt supuse acestor comisioane ( sunt 0 sau foarte mici). O să aveţi nevoie şi de bani cash, cum e normal. De asta v-am sfătuit să păstraţi banii proprii  în portofel...nu-i mai puneţi în cont că degeaba faceţi asta. Vă treziţi apoi în faţa bancomatului, iar extrasul de cont va arăta urât, în defavoarea voastră cu mulţi euro daţi pe comisioane.
 A ! Neapărat la bancă solicitaţi serviciul Internet Banking, astfel veţi putea întotdeauna să verificaţi pe net tranzacţiile făcute şi ce e cel mai important :câţi bani mai aveţi. Comisionul pentru Internet Banking este de 1 euro pe lună şi se merită, normal.

De asemenea : vă trebuie o asigurare medicală. NU faceţi asigurare particulară decât dacă sunteţi oripilaţi de gândul unui accident : ). Este destul de scumpă şi nu ştiu dacă se merită…dacă vreţi să fiţi doar în legalitate vă duceţi la Spitalul Judeţean şi vă vor da un Card European de Sănătate.(dacă iar nu au fonduri sau sunt alte interese la mijloc, vă vor elibera un « certificat provizoriu de sănătate » adică o foaie : ) eu aşa am avut).

Bun…NU faceţi traducere legalizată, că faceţi degeaba, nu aveti nevoie. În fond pe cei din Franţa nu îi interesează în ce limbă e scris certificatul, ci codul ce se regăseşte pe el, acelaşi cod ce s-ar regăsi şi pe un card de sănătate. La card nu se pune problema de copie tradusă şi legalizată.

Altă chestie…dacă aveţi certificat de naştere de tip vechi, trebuie să vă duceţi la Oficiul de Stare Civilă şi cereţi o transcriere a certificatului după noul tip european (ăla albastru şi mare). Eu ştiu că a trebuit să fac asta. Nu vă costă decât 1 sau 2 lei, o taxă simplă de timbru.

Şi totuşi cel mai important lucru înainte de plecare !! Trebuie NEAPARAT să daţi un e-mail la CROUS pt cazare ; accesaţi www.crous.fr ,intraţi la “logement etudiant“ şi urmaţi paşii pentru a afla adresa de mail prin intermediul căreia trebuie să vă rezervaţi cameră in functie de oraşul in care veţi pleca. Specificaţi în e-mail că sunteţi Erasmus, pentru că Erasmuşii au prioritate şi nu plătesc o taxă ce se percepe studenţilor normali. Daţi adresa voastră de acasă. Să daţi adresa din România cu str, bl….etc nu cu « rue », « bâtiment » că cei din Franţa vă vor trimite o groaza de chestii prin poştă şi românii sunt cei care vă vor pune în cutia poştală « le currier »…mă îndoiesc că se vor descurca dacă nu scrieţi adresa pe româneşte. E foarte important să vă rezervaţi cazarea la CROUS cat mai curând posibil după ce obtineţi bursa. De preferat e să nu depăşiţi 15 iulie...maxim 1 august ! (pt Paris, dacă vă rezervaţi din mai-iunie e perfect...altfel, slabe şanse). Oricum pe site întotdeauna vor apărea datele limită de rezervare, dar nu vă bazaţi pe data limita ca în România la plăţile de la ghişeu cu cozi interminabile : )) la ei degeaba ai depus în ultima zi, dacă nu mai au locuri te anunţă cu părere de rău că nu mai au camere. Şi c’est fini la comedie !
Dacă, din nu ştiu ce motive nu aţi reuşit să prindeţi cameră la o rezidenţă universitară, vă anunţ că se îngroaşă treaba. Trebuie să vă căutaţi singuri cazare ! O să vă coste mult mai mult şi veţi căuta mult ! O variantă e să căutaţi pe google.fr site-uri de colocation...adică persoane care stau singure în apartament şi acceptă o persoană său două în acelaşi apartament, în schimbul platii la comun a chiriei.
O altă variantă : puteţi căuta pur şi simplu “logement etudiant” pe google.fr. Sunt spre exemplu şi alte rezidenţe universitare care nu aparţin de Crous. Pot aparţine unei bănci ( ex : BNP Paribas) sau unei alte persoane juridice. In egala masura, puteti gasi acele case de studenţi concepute pe ideologia « l’auberge espagnole » dacă aţi văzut filmul :D Dacă nu l-aţi văzut, căutaţi-l că e vorba despre viaţa unui francez Erasmus în Barcelona si e absolut superb filmul !

Urmează stabilirea datei de plecare.
Când veţi încheia contractul financiar trebuie neaparat să ştiţi data exactă la care începe anul universitar căci din câte ştiu diferă de la an la an. Nu ştiu de ce, dar aşa este. La mine a început pe 8 septembrie, dar am ajuns 3 săptămâni mai târziu căci nu s-a ştiut…deh…am fost în prima generaţie de Erasmus, iar multe din informaţii lipseau cu desăvârşire.
În cazul în care cei de la universitate nu s-au ocupat să afle această dată de începere a anului universitar, puteţi trimite un e-mail universităţii gazdă pentru a afla. Sau puteţi accesa site-ul lor. De obicei au site-uri foarte bine puse la punct.

Este importantă această dată pentru că înaintea începerii anului universitar se ţin 2 săptămâni de pregătire lingvistică cu toţi erasmuşii (dar din câte ştiu plecaţi pe propria cheltuială aceste 2 săptămâni). Dar eu zic că este bine să plecaţi mai devreme pentru că nu veţi pierde din prima sau primele săptămâni de şcoală alergând după hârtii, cazare etc…veţi avea ocazia să cunoaşteţi deja o parte din studenţii Erasmus, să vă faceti prieteni, să începeţi greul proces al vorbirii couramment al limbii franceze, de care veţi avea mare nevoie. Oricum acele cursuri sunt atât de interesante, amuzante, interactive încât nici nu veţi simţi cum trece timpul.(si sunt gratuite în unele oraşe.În altele sunt cu plată). În orice caz, nu sunt obligatorii.  Dacă ştiţi că nu aveţi bani, mai bine plecaţi la începutul anului universitar : )
Apropo de cursurile de limbă franceză pentru studenţii Erasmus. În Nancy, şi cred că aşa este la multe universităţi, după primele săptămâni de şcoală, se ţine un examen în cadrul Facultăţii de Litere doar pentru a se testa nivelul de limbă franceză şi pentru a fi repartizaţi studenţii pe grupe. Apoi se ţin săptămânal cursuri gratuite de limbă franceză. La finele semestrului se dă un examen final şi se obţine o diplomă : ) Pentru mine acele cursuri au fost foarte amuzante şi mi-au plăcut la nebunie !! Proful era genial !

Cu ce să plecaţi ? Păi...dacă ştiţi data începerii anului universitar, rezervaţi-vă la Blue Air din timp bilet. Aveţi grijă să fie zbor direct în oraşul respectiv. Dacă nu, să fie foarte aproape pentru că riscaţi să daţi apoi pe tren în Franţa (ex de la Paris la Nancy) poate mai mult decât aţi dat pe biletul de avion. Să nu aveţi bagaje multe...că se plăteşte surplusul scump :p Vă puteţi interesa şi de autocare...ideal e să prindeţi un mijloc de transport fix până în oraşul vostru ori foarte aproape.

ladym.ro

5. Cazarea .

La camin va veti prezenta cu hartiile pe care Crous vi le-a trimis prin posta. Veti mai completa cate ceva pe acolo şi veţi plăti suma a doua luni de cazare : luna in curs, iar a doua suma e o garantie de plata, bani pe care ii veti recupera la sfarsitul stagiului.
 Vă recomand să vă luaţi si frigider (frigo) că nu e scump(aprox 4 euro pe lună) iar mâncarea în cameră se strică altfel. Veţi avea de completat de asemenea « L’état de lieu » care însemnă « Starea camerei ». Acolo aveţi enumerate toate obiectele din cameră, pereţi…etc…trebuie să completaţi dacă sunt crapăţi, dacă e ceva rupt,pătat,ciobit,etc. Este foarte important pentru că dacă nu faceţi asta, la sfârşit ce nu aţi scris acolo că e in neregula, veţi plăti. Aşa că aveţi grijă să faceţi bine « L’état de lieu » şi să aveţi grijă de lucrurile din cameră.

Vă vor pune de asemenea să faceţi o asigurare de cameră şi vă spun eu că va trebuie şi un cont în bancă la ei (pt CAF ). Eu am facut la BNP PARIBAS şi sunt mulţumită…voi vedeţi ce bancă alegeţi.Pentru asigurare puteţi merge la Mgel pentru că are multe facilităţi…vă orientaţi. Pentru CAF : după ce vă vine prin poştă cardul, IBAN-ul şi toată papetăria de la bancă (o veţi primi la rezidenţă bineînţeles),este cazul să faceţi dosarul CAF. Intraţi pe www.caf.fr şi completaţi toate câmpurile de acolo. Îmi amintesc că era ceva de genul « numéro de sécurité sociale » . Eu nu l-am completat pentru ca nu stiam ce e. In realitate este numarul pe care il aveti pe certificatul / cardul european de sanatate.După ce aţi făcut toate astea pe net,salvaţi pagina în calculator şi fuga la imprimantă. Această hârtie de la CAF o depuneţi la Accueil. Vă mai trebuie parcă o declaraţie de proprie răspundere că aveţi mijloacele necesare pentru a trăi în Franţa…ceva de genul “Je soussignée ,V. I., atteste sur l’honneur que j’ai toutes les moyens pour m’entretenir en France, en beneficiant d’une bourse Erasmus.” + semnătură ,nume şi dată. Nu mai ştiu dacă mai e nevoie de ceva…probabil de o copie după legimitaţia de student pe care o veţi face la facultate. Vă mai poate spune şi responsabilul de la accueil. Cam astea sunt în mare tot ce înseamnă « bănănăială de început ».

6. Cursurile !

De la biroul Erasmus veţi primi orarul cu toate cursurile…voi vă duceţi doar la cele pe care le-aţi ales în Learning Agreement (apropo de asta…nu e bătut în cuie Learning Agreement astfel încât puteţi să mai tăiaţi din ele,să completaţi etc…important e să aveţi minim 20 de pct ects pe semestru şi 40 pe an.TREBUIE doar să trimiteţi apoi această anexă în România pentru a fi semnată iar de comisie in cazul modificarii sale.)
Dacă există mai multe serii de studenţi, vedeţi că puteţi alege o materie de la seria A şi altă materie de la seria B. Ideea e în funcţie de care prof vă place mai mult. Sfatul meu : întrebaţi studenţii şi coordonatorul Erasmus care e mai de treabă !
Anul trecut, când am fost Erasmus, seminarele erau obligatorii . Fetele care au plecat acum în Nancy mi-au spus ca nu mai sunt obligatorii. Reacţia mea a fost « Nu mai aveţi TD-uri? Atunci puteţi sta până la examene cu umbreluţa la tequila ! ». Pe lângă faptul că erau epuizante şi grele, seminarele scădeau mult media materiei respective. Aşa că dacă aţi ajuns la o facultate unde seminarele nu sunt obligatorii, felicitări ! Aveţi mai mult timp pentru voi ! Si felicitari, pentru ca nu va stresati prea tare...TOTUSI, macar asa pentru voi, ar trebui sa trageti o raita sa vedeti cum se fac la ei seminarele. Stilul lor e putin diferit de al nostru si aveti ce invata.

O mare problemă pentru stundenţii Erasmus e :cum iau notiţe ? Va exista un sentiment de frustrare (să nu-mi spuneţi că nu e aşa, că eu vorbesc în numele majorităţii : )) ), dar din fericire puteti face rost rapid de cursuri. Şi nu neaparat trăgând la xerox materialele colegilor francezi. E o modă la ei de a scrie cursurile pe laptop, de aceea puteţi apela la ei cu un stick în mână să vă dea cursul. În aceeaşi măsură trebuie să existe o asociaţie studenteasca care să pună la dispoziţie, pentru un comision semestrial ori anual de 5 euro, toate cursurile profesorilor respectivi de care ai nevoie. Eu în Nancy aveam "Corpo Droit".

Pentru cei care pleaca la facultatea de Drept în Franţa : dacă sunteţi Erasmus, nu vă cumpăraţi codurile că sunt scumpe. Cel mai bine împrumutaţi-le periodic de la bibliotecă (dacă aveţi seminare şi aveţi nevoie de aşa ceva) iar când nu le puteţi împrumuta, accesaţi
http://www.legifrance.gouv.fr/ unde găsiţi toate codurile în vigoare din sistemul francez.

7.Examenele !

Parţialele le veţi da cot la cot cu francezii (dacă seminarele sunt obligatorii) iar examenele finale le daţi oral separat de studenţii francezi. Asa s-au desfasurat la mine examenele. Altii le-au dat scris ca si studentii obisnuiti. Fiind studenti Erasmus, au avut coli de alta culoare (ca sa fie profii mai indulgenti si sa nu corecteze la sange - asta e motivul), in alte cazuri nu au existat aceste diferentieri. Fiecare cu norocul sau.

La mine au fost examene orale. În mod obişnuit se strâng cei câţiva studenţi Erasmus la biroul profesorului respectiv şi fiecare sustine pe rând examenul. Se dau două subiecte şi eşti lăsat să vorbeşti. Examenul se poate transforma foarte uşor înr-o conversaţie : ).
E posibil să fii întrebat suplimentar, proful te poate ajuta sau te poate incurca. Se poate sa fii pus sa alegi "Soit  un cas pratique, soit de la theorie ", si in final sa le primesti pe amandoua.


8. Echivalarea examenelor şi calculul punctelor ECTS

Sistemul românesc diferă mult de cel franţuzesc atât al modului de desfăşurare a cursurilor, cât mai ales al modului de notare. Şi hai să vorbim un pic despre acest sistem de notare.În primul rând notele sunt fix de la 0 la 20 şi când zic 0 vorbesc foarte serios. Asta înseamnă că dacă nu ai scris nimic sau ai scris numai prostii la parţial iei 0 şi cu asta basta. Ca să treci trebuie să iei 10 / 20. În sistemul francez probabilitatea să iei 20/20 este de 0.0000003(3) % citând un amic economist .
Mai pe româneşte este imposibil să iei 20 indiferent cât de mult ai muncit. Prin comparaţie, în România se ia extrem de uşor 10. Eu nu blamez sistemul românesc, din contră pe cel franţuzesc. Şi pentru a da un exemplu, o colegă de a mea înscrisă normal la cursurile Facultăţii de Drept a avut o medie de 13.5 pe un semestru şi era foarte încântată (deşi a muncit enorm tot semestrul). De ce ? Tocmai v-am spus că este imposibil să luaţi note mari. Şi ca să mai dau un exemplu, toţi studenţii de aici sunt veşnic prezenţi la ore şi chiar se învaţă. Cu toate astea, mulţi dintre ei nu reuşesc să ia examenele şi repetă anul. Voi nu vă faceţi griji pentru asta !!! Sunteţi ERASMUS ! Aveţi examenele separate, profii vă apreciază efortul şi dacă aţi învăţat NU PICAŢI !! Dacă la seminar ai luat 8 / 20 sau 9 /20 înseamnă că ai muncit ceva, chiar dacă nu ai trecut . Şi contează mult acest 9 pentru că acesta reprezintă o treime din nota finală. Din fericire examenul final (care reprezintă două treimi) se dă oral şi ai şanse să iei de la 11 în sus.
 Dacă e să facem o comparaţie între sistemul francez şi cel românesc, în sistemul de notare cea mai mare o reprezintă următoarea : materiile în România sunt strict individuale, cele din Franţa sunt facute « perechi ». Ce vrea să însemne asta ? În România fiecare materie are un anumit număr de credite, iar dacă l-ai picat trebuie neaparat să îl dai până la urmă dacă vrei să intri în licenţă(că îl dai în toamnă, în anul următor,treaba ta ce faci). Ei bine în Franţa nu e aşa. Spre exemplu : civilul şi penalul sunt împreună şi au 13 puncte de credit. În sistemul lor dacă la civil ai 9 şi la penal ai 11 e perfect, ai luat. Nu e nevoie să mai dai examenul de civil încă o dată. Însă noi suntem Erasmus şi echivalarea în ţară se face altfel : trebuie să iei fiece examen pentru a se echivala. În schimb ceea ce câştigi sunt punctele de credit dacă te afli în situaţia de mai sus ( 9 la o materie, 11 la alta), vei lua toate cele 13 puncte de credit.
In unele facultati e posibil sa se fi schimbat sistemul acesta, de la materii "perechi", la sistemul individual, astfel că orice materie detine un număr de credite individuale.
Cred că totul depinde de la universitate la universitate...eu v-am zis ambele variante.

Sistemul transferului de note în Europa se calculează nu in mod matematic(adică 19-20 din sistemul francez să însemne 10 în sistemul românesc sau cel spaniol), ci în funcţie de graduarea performanţelor care diferă de la sistem la sistem, de aceea la nivel global se preferă notarea cu litere.





Scala ECTS
Scala de notatie din România
Definirea intervalelor de scala
Distribuirea procentuala a studentilor pe intervale de scala
A
10
EXCELENT - rezultat remarcabil, putine deficiente minore
10
B
9
FOARTE BINE - rezultat peste medie, dar cu câteva insuficiente temporare
25
C
7-8
BINE - rezultat în general bun, dar cu un numar mare de insuficiente importante
30
D
6
SUFICIENT - rezultat onest dar cu lacune importante
25
E
5
PROMOVABIL - rezultat la nivelul unor criterii minime
10
FX
4
INSUFICIENT - un effort suplimentar este necesar pentru obtinerea creditului
-
F
1-3
INSUFICIENT (total inacceptabil) - un effort suplimentar considerabil este necesar
-


In sistemul franţuzesc este mult diferit, astfel (ce e mai jos se regaseste pe o foaie pe care o am de la biroul Erasmus din Franta. Puteti cere si voi)  :



> 14               : A  (ce depaseste nota 14 )

=13 – 14        : B

=11,5 – < 13  : C

=10 – < 11,5   : D

10                   : E

=7 – <10        :  Fx (insuffisant)

<7                   : F (Tres insuffisant)



Şi corolând cele două sisteme rezultă astfel:



Dacă ai luat mai mult de 14, se echivaleaza cu 10

Dacă ai luat 13 sau 14  (ori o nota intermediara intre acestea doua), se echivaleaza cu 9.

Dacă ai luat între 11,5 (inclusiv) şi 12.99 ai nota 7 sau 8.

Dacă ai luat o notă între 10.01 şi 11.49 ai nota 6

Dacă ai luat nota 10, ai nota 5.

Pentru cele două categorii, E şi F se preferă 4.

Problema este că acest tip de echivalare nu este general valabil şi obligatoriu, ci facultativ. Fiecare facultate/universitate are dreptul de a echivala notele cum doreşte. De aceea, vă sfătuiesc din proprie experienţă să alergaţi un pic pentru a vi se echivala aşa notele. Luaţi un tabel de la universitatea din străinătate în care se vede modul de calcul al notelor Erasmus, şi trageţi la imprimantă de pe site-ul ul http://thor.info.uaic.ro/~busaco/credit/ects.html tabelul din josul paginii. Cu amândouă vă duceţi la coordonatorul Erasmus din ţară şi la şeful de catedră (ei împreună le echivalează) şi le explicaţi frumos cum stă treaba. La mine au înţeles şi au fost de treabă ! Totul depinde de voi !


Şi încă ceva. Sunt convinsă că vă doriţi ca şi mine să vă menţineţi locul la fără taxă ori în orice caz să aveti note bune. Eu am avut 13 examene de diferenţă în toamnă, într-un timp scurt de o săptămână jumatate. Nu a fost uşor, dar se poate. Trebuie să vă ştiţi drepturile, nimeni nu vi le spune. Cel mai important drept regăsit în regulamentul universităţii sună cam aşa : orice student are dreptul la o dublă evaluare (una în iarnă/vară şi una în sesiunea de restante). Dacă nu aveţi restanţe, aveţi dreptul la mărire de note. Având în vedere că sunteţi studenţi Erasmus, examenele din sesiunea de restante sunt la nivelul de “primă evaluare” şi deci dacă sunteţi integralişti după terminarea examenelor de diferenţă din toamnă, aveţi dreptul la dubla evaluare de mărire a notei în cazul în care nu sunteţi mulţumiţi de note(bineînţeles, în limitele impuse de regulament : trei măriri gratuit, restul cu plată). În acest caz, faceţi cerere la decan sau la şeful de catedră în lipsa decanului în care vă cereţi acest drept. Eu am avut un examen de mărire a notei după terminarea sesiunii din toamnă. Se ţinea atunci o sesiune extraordinară pentru studenţii care nu acumulaseră punctele de credit pentru a trece în anul următor, ocazie cu care eu mi-am mărit o notă de la 5 la 9. Aşa mi-am păstrat şi locul la buget. Chiar dacă nu se ţine nicio sesiunea extraordinară, este dreptul vostru de student . Citiţi regulamentul si vedeti ce se poate face.


9.Viata Erasmus -avantaje si dezavantaje

Eu voi vorbi despre Nancy în special.... Ce înseamnă viaţa de Erasmus în Nancy ? Ei bine,Nancy-ul se numără printre puţinele oraşe din Franţa (on a de la chance) în care există o vastă comunitate Erasmus. În ce constă ? Păi vă înscrieţi frumos în newsletter-ul lor iar ei vă trimit e-mailuri cu tot ce e nou, gen : în fiecare marţi petrecere Erasmus în Love Boat , excursii prin diverse locaţii din Franţa (sunt mult mai ieftine şi mai drăguţe decât dacă ai merge pe cont propriu), anunţuri de concerte, invitaţii la film, petreceri în camin sau într-un loc special amenajat, la cuisine (mai mulţi studenţi de aceeaşi naţionalitate gătesc din specialităţile lor). Comunitatea se numeşte ESN (Erasmus Student Network ) iar adresa lor de e-mail este : esn.nancy@gmail.com Le daţi un e-mail şi se rezolvă. Pentru cei din alte localităţi...căutaţi pe net dacă aveţi în oraş ESN sau interesaţi-vă la facultatea gazdă atunci când ajungeţi.
Ca student Erasmus sau ca student în general beneficiezi de multe avantaje! Ai peste tot reduceri de tot felul sau gratuităţi. Spre exemplu în fiecare miercuri aveţi intrare liberă la multe muzee din Franţa !! Iar dacă nu vreţi să profitaţi de gratuitatea de student ( poate vă e ruşine să cereţi gratuit ceva : )),în fiecare primă duminică din fiecare lună e intrare liberă pentru toata lumea.
Deasemenea vreau să vă spun că pe lângă o considerabila comunitate de români ,anual numarul studentilor romani Erasmus este din ce in ce mai mare. Una din ocaziile de a-i cunoaste este liturghia de duminica. Se desfăşoară odată la două-trei săptămâni slujbe religioase în limba română, orodoxe, într-una din sălile micuţe ale catedralei St Pierre (lângă Place des Vosges). Bineînţeles că mă refer la Nancy, dar există numeroase oraşe din Franţa unde se întâmplă acelaşi lucru. Apelaţi la internet şi căutaţi ! Dacă nu găsiţi, lasaţi-mi un mesaj aici şi vă pun în legătură cu cineva care va poate ajuta.
Într-o mare de străini, o astfel de duminică este o adevărată oază linişte şi pace sufletească.

Avantajele unei burse Erasmus cred că le bănuiţi : cunoaşteţi locuri noi, oameni noi, exersaţi acea limbă străină, o aprofundaţi, vedeţi şi voi cum e într-un sistem de învăţământ străin, aveţi puncte de sprijin pentru o comparaţie. Învăţaţi multe, gustaţi, trăiţi, vă plimbaţi etc.
Trebuie însă să fiţi realişti şi să conştientizaţi şi dezavantajele : dacă bursa Erasmus e mică, şi nu aveţi surse de finanţare pe lângă asta (familie, job în ţară pentru a strânge bani) va fi foarte greu. De asemenea e posibil să întâmpinaţi probleme la echivalarea materiilor în ţară. De aceea v-am zis să discutaţi despre note şi să sugeraţi planul pe care l-am detaliat mai sus. De asemenea veţi avea şi examene în ţară ...
Când e vorba de avantaje şi dezavantaje putem fi subiectivi, cum e şi normal, dar fiecare experienţă este unică şi nu poate fi comparată cu alte experienţe.
Întrebarea ce mi-a fost adresată de foarte mulţi studenţi ce urmau să plece a fost : Merită ?
Răspunsul a fost DA. Pentru mine a meritat. A fost un succes, o treaptă de maturitate, o îmbogăţire totală. A fost şi greu, dar tot răul e spre bine !

10. Formalităţile de întoarcere.

Cred că scrie şi în contract, dar e bine să vă zic şi eu. În primul rând,până să vă întoarceţi în România mergeţi la coordonatorul Erasmus de la universitatea gazdă să vă semneze prima şi ultima anexa a contractului( acel attestation cum că aţi finalizat sejurul Erasmus în perioada prevăzută de contract.
La întoarcerea în ţară, în termen de 15 de zile de la întoarcere (legal întoarcerea este ultima zi din contract) trebuie depuse : anexa 1, anexa 3 (report-ul acela completat de voi cu impresii şi alte alea...fără tăieturi şi ştersături) şi ultima anexă.
Notele vor fi trimise din ţara gazdă imediat ce vor finaliza toată papetăria la ei.
In termen de o aproximativ o luna vi se vor vira si cei 15% din bursa, retinuti la plecare.

Acestea fiind spuse, vă urez multă baftă în experienţa ce vă aşteaptă, tărie de caracter pentru a trece peste probleme, deschidere pentru tot ce este nou si multa putere de munca.



eJobs

242 commentaires:

1 – 200 sur 242   Suivant›   Les plus récents»
Enache Mihaela a dit…

http://www.radurestivan.ro/2009/04/14/bursa-erasmus/comment-page-1/#comment-5225
sunt cateva informatii pentru cei care vor sa plece cu Erasmus in Spania

Unknown a dit…

Buna!! In sfarsit intalnesc pe cineva care se refera strict la etape si nu doar spune ca a fost dragut. Maine am interviul presupus, la scoala.( apropo, studenta la Facultatea de Sociologie si Asistenta sociala. specializarea: sociologie, anul 1, UBB, Cluj-Napoca, Bolohan Stefana, heureux de vous rencontrer) Candidez pentru o mobilitate Erasmus, primul semestru de anul viitor la Universitatea Lyon 2. Imi place foarte mult franceza, citesc si inteleg, pot sa port o conversatie dar numai cu cineva care vorbeste foarte bine franceza, atfel ma incurc. La scris si gramatica o cam dau in bara dar incerc din rasputeri sa ma pregatesc. Problema e ca imi doresc foarte mult sa studiez in Franta, cei de la faculta mi-au spus ca bursa va fi de 370 euro ( oare e adevarat, pentru ca pe site-uri tot vad 150 euro si nu mai stiu ce sa cred) Parintii mei nu imi pot oferi mai mult decat 150 de euro iar bursa din Romania este de 400 de ron, care sper ca va continua si anul viitor( daca trec cu brio peste statsitica). Pe mine ma intereseaza scrict daca imi ajung banii astfel incat sa am mancare, materiale pentru invatat si cam atat.( daca se mai poate si altceva, cu atat mai bine). Banuiesc ca la inceput trebuie sa te duci cu ceva bani, cam cati?
AAAA si cei de la Blue Air tocmai si-au mutat zborul de la Lyon(unde era ieftin, la Nice care e destul de departe si costa mult transportul.

Iti multumesc ca ai ales sa scrii, sa ne ajuti pe toti cei care suntem lasati in ceata si trebuie sa pierdem timp si bani din cauza asta.

aaaa....o sa te mai contactez...te-ai ales cu mine pe cap. Promit sa fiu atenta si sa nu intreb de 2 ori:)
Id meu de yahoo este diana_bolo.
adresa de mail: stefana.bolohan@gamil.com

Cu admiratie,
Stefana

Enache Mihaela a dit…
Ce commentaire a été supprimé par l'auteur.
Elena a dit…

Buna,

Si eu o sa plec cu o bursa Erasmus in Franta. As vrea sa te intreb in ce consta asigurarea de raspundere civila pe care ti-o cere facultatea de acolo. Ai facut asa ceva?

Reducerea CAF in ce consta?

Multumesc frumos!

Enache Mihaela a dit…

Buna Elena! Asigurarea de raspundere civila din cate stiu a fost introdusa anul asta pentru studentii Erasmus. E obligatorie? Eu nu am facut asa ceva. In orice caz, ea se face pentru a se acoperi un prejudiciu pe care tu l-ai produce unei terte persoane in Franta. Spre exemplu ii spargi din greseala colegului ochelarii. Polita de asigurare acopera chestii de genul asta. Pe contract va scrie fix ce acopera si ce nu si care este suma pana la care se poate intinde despagubirea.

CAF este La Caisse d'Allocations Familiales si ajuta la plata chiriei persoanele care dispun de sume mici in Franta. Nu stiu cat de mare e bursa ta Erasmus, dar te sfatuiesc sa aplici. Cand ajungi in Franta, la "Accueil" la tine la camin (adica la secretara acolo) vei vedea pliante cu CAF.Poti cere informatii. Cred ca la secretara vei depunde actele pt CAF. In articol cred ca am scris care sunt ele.

Multa bafta! Daca mai ai intrebari, nu ezita !

Elena a dit…

Buna!

Iti multumesc pentru raspuns. Da, asigurarea de raspundere civila este obligatorie.

Enache Mihaela a dit…

Oricum trebuie sa o faci la ei...vezi, ca mai trebuie sa faci o asigurare pentru camera de la camin. O sa dai ceva bani la inceput pe acolo. Multa bafta!

Enache Mihaela a dit…

http://www.capital.ro/index.php?section=articol&screen=index&id=137922&newsletter_link=1&utm_source=newsletter_saptamanal&utm_medium=email

uite de ce am zis ca banii proprii sa fie pastrati cash, iar bursa Erasmus sa fie pastrata pe card, iar platile sa fie facute doar cu cardul la supermarchet, casierie, etc.

Elena a dit…

Multumesc!

Am platit deja o garantie pentru camin, cred ca la asta te refereai :).

Enache Mihaela a dit…

NU ! aia e o garantie de plata. Banii astia ii vei recupera la sfarsitul stagiului Erasmus. Ce zic eu e o polita de asigurare pentru camera. De exemplu, dar se intampla sa fie un incendiu, toate camerele sa fie asigurate si astfel Crous sa nu sufere un prejudiciu. Studentii sunt cei care platesc aceste asigurari, din pacate, si nu CROUS cum ar fi fost normal. Asigurarea asta e bine sa o faci la Mgel. Cei de la camin iti vor explica mai multe.

Alin a dit…

salut Mihaela, eu fac dreptul, si anul acesta sunt erasmus, sunt foarte stresat in ceea ce priveste modul de desfasurare al examenelor, spun asta pentru ca mai am inca 2 colege de la aceiasi facultate din tara acelasi an,care nu s-au apucat inca de invatat cu toate ca a mai ramas foarte putin timp, invat tot timpul si sunt sigur ca nu o sa am timp sa invat toate cursurile. Colegele mele se bazeaza pe faptul ca sunt erasmus in ceea ce priveste promovarea examenelor, spun ele ca studentii erasmus nu sunt aici pentru a invata. Adauga-ma pe mess, apropo sunt de la facultatea in care toti profesori te dau pe tine exemplu de reusita,

Alin a dit…

id meu alin_ashanti@yahoo.com

Enache Mihaela a dit…

un secret: francezii au boala sa dea din cursurile finale. Invata-le bine. Ei merg pe premisa "daca stiu cursurile finale, inseamna ca a parcurs toata materia". Nu vei avea subiecte doar din cursurile de la sfarsitul materiei, dar cu siguranta te vor intreba si din ele. Eu la toate examenele de acolo am patit asta.La TOATE!
Spor la treaba ! Sa auzim de bine. Sunt convinsa ca te vei descuraja excelent. Pana acum am fost 4 studente acolo, in doi ani diferiti. Toate am reusit. Era cazul sa o faca si un baiat :)) glumesc. Ideea e ca trebuie sa te comporti ca un profesionist si sa gandesti asa. Sa crezi in tine, sa nu te descumpanesti si intotdeauna sa ai un tel in tot ce faci.

Enache Mihaela a dit…

am vrut sa spun "te vei descurca excelent, sa nu te descurajezi". dar era o ora tarzie si am scris aiurea

Anonyme a dit…

buna Mihaela! si eu sunt in acest moment in Franta cu o bursa Erasmus. as vrea doar sa te intreb daca la un partial am luat 0.5 si la examenul final nu am nicio sansa sa trec, deci prin urmare nu voi avea acele credite, dar in schimb am note mari la celelalte discipline si media tottala iese peste 10, va trebui sa returnez banii (acel examen picat fiind considerat nul)?

Enache Mihaela a dit…

nu e o noutate ca ai luat 0.5 la partial. e foarte greu la ei. ideea e ca partialul are 30%(cred...te mai interesezi la procentaj) din media finala. asta inseamna ca trebuie sa iei minim 14,78 din 20 dupa calculele mele pt ca nota finala sa fie 10. Deci sfatul meu e sa inveti foarte bine, sa iei 15 la examenul oral.

Media totala notelor obtinute acolo nu are nicio relevanta. Trebuie sa treci toate examenele daca ele insumeaza 20 de puncte de credite. Daca examenele tale insumeaza mai mult de 20 de puncte, iar examenul picat nu afecteaza minimul cerut (20 de puncte), atunci nu intampini probleme. Practic examenul picat il vei da in tara si gata :)
Daca proful e de treaba, ii poti spune situatia ta la examen, ii zici ca ai depus eforturi si ca iti trebuie minim nota 15 ca sa treci. Unii inteleg, altii nu.
Multa bafta!

Enache Mihaela a dit…

examenul picat nu este considerat nul :p
nu stiu daca esti la Drept, dar daca esti, sa nu mai folosesti termenii ca in limbajul comun. Examenul se considera nepromovat. Sa nu te superi ca zic asta.
Banii ii returnezi in ipoteza in care nu acumulezi cele 20 de puncte de credit indiferent in ce mod. Daca tu stii ca nu exista nicio sansa sa-l iei, gasesti o solutie alternativa. Te duci la coordonatorul Erasmus de acolo, ii explici problema si gasiti o solutie. De obicei se apeleaza la modificarea anexei de materii, astfel incat sa iti mai iei o materie in plus. Dar asta NUMAI daca materiile tale au doar 20 de puncte impreuna. Adevarul e ca acum e cam tarziu sa o modifici pentru ca in Franta se apropie examenele si nah...trebuie trimise actele in Romania, semnate de comisia de aici, etc. Dar exista solutii. Se mai pot face cursuri de franceza si sa ti se dea puncte de credit pe langa cele prevazute in contract. E ok si asa.
Sa te duci la coordonatorul Erasmus de acolo si sa vorbesti.
Bafta!

Anonyme a dit…

eu sunt la mate si nu am auzit nimic de la colegi ca s-ar da orale. oricum nicio sansa nu am sa trec examenu, oricat de mult as invata. am 33 de credite alese in learning si materia "problema" are 6 credite. deci mi-ar ramane 27 de credite sa ma intorc acasa. de unde e clar ca tre sa returnez banii. daca vb cu profu si ii explic situatia as avea vreo sansa? nici in rattrapage nu m-ar trece? oare profii stiu ca sunt in joc niste bani?

Enache Mihaela a dit…
Ce commentaire a été supprimé par l'auteur.
Enache Mihaela a dit…
Ce commentaire a été supprimé par l'auteur.
Anonyme a dit…

in toate actele pe care le-am semnat precizeaza ca minimul cu care trebuie sa ma intorc acasa e de 30 de credite! nu inteleg despre ce puncte vorbesti tu

Enache Mihaela a dit…

daca la tine scrie ca trebuie sa te intorci cu 30 de puncte...e nashpa. Nu inteleg de ce e asa pentru ca in mos obisnuit obligatia studentului este de a se intoarce cu minim 20 de puncte, nu 30. Mai uita-te o data pe contract, in special pe prima anexa.

Ideea e : trebuie sa te intorci cu minimul prevazut in contract, altfel dai banii inapoi pentru neexecutarea obligatiilor contractuale.
Trebuie sa gasesti o solutie !!!!!

Enache Mihaela a dit…

sa vorbesti cu profesorul este o solutie !!! de asemenea poti vorbi cu profesorul de la TD. Poate iti mai creste nota de la TD.
Daca nu reusesti din prima, dai rattrapage si faci pe naiba in 4 sa iei examenul.

Enache Mihaela a dit…

Incearca sa gasesti solutii pe mai multe fronturi : 1. profesorul de TD si profesorul de curs, incearca sa vb cu ei. 2. coordonatorul Erasmus de acolo, intreaba ce solutii sunt. 3. coordonatorul Erasmus din tara, intreaba de ce tu trebuie sa te intorci cu 30 de pct de credit, cand alti studenti Erasmus au obligativitatea sa se intoarca cu 20?

ionut a dit…

Foarte utile informatiile....insa nu gasesc in nici o anexa precizarea legata de numarul de credite.In LEARNING AGREAMENT am trecute 3 module care au in total 30 credite.Banuiesc ca trebuie sa le obtin pe toate

Enache Mihaela a dit…

am mai vorbit cu cineva zilele trecute si mi-a zis la fel ca nu scrie nicaieri nr de puncte, ceea ce mi se pare aberant. Prima anexa, learning agreement, avea tabelul cu materii, in dreptul fiecarei materii numarul de puncte, codul. Exact mai jos scris "note :the minimum number of ECTS (according to the ECTS internal regulation of University (orasul vostru : Pitesti, Bucuresti, etc), annually revised by the Academical Collge)thae the beneficiary has to achieve at receiving institutios IS ....ECTS."
Pe spatiul cu puncte puncte inainte de ECTS trebuie sa scrie cu pixul minimul de puncte.
La mine asa era. Daca la voi s-a schimbat...dati telefone pe telefoane, mailuri si aflati !!!!

Unknown a dit…

Ceau!
Spune-mi, te rog, cum ai rezolvat cu cazarea? Trebuie sa plec cu Erasmus la Grenoble din martie, impreuna cu un coleg si nu stiu nimic despre procedura. Cand ajungi ai cazare sau stai cateva zile la hotel pana iti rezolvi? Nu de alta, da' sa stiu cum bugetez...

Mersi pentru informatii, esti super!

Enache Mihaela a dit…

trimite un mail la www.crous-grenoble.fr in care spui ca tu si colegul tau (va dati numele, universitatea de provenienta) sunteti studenti erasmus si vreti sa rezervati 2 camere la o rezidenta universitara de acolo. Spuneti si la ce facultate urmeaza sa efectuati stagiul.
N-ati primit mailuri de la departamentul de relatii internationale din Grenoble? de obicei in acele mailuri aveti toate informatiile. Bafta!

Enache Mihaela a dit…

cazarea o rezolvi de aici pe internet!!!
Dupa ce le dai mail, ei iti vor trimite raspuns cu ce anume trebuie sa faci pt a aplica (pe ce site sa intri, ce sa completezi, etc).
Apoi e posibil sa primesti prin posta niste hartii de la ei cu care te prezinti apoi la camin in Franta.
Referitor la hotel, depinde in ce zi ajungi in Franta. De preferat e sa ajungi in timpul saptamanii, nu in week-end pt ca sambata si duminica nu e nimeni la camin, sunt liberi. Asa in timpul saptamanii te cazeaza direct la camin. In week-end ai nevoie de hotel (aprox 50 de euro pe noapte - camera dubla).

Cristina a dit…

Buna Mihaela!Iti multumesc pentru postarea ta,chiar m-a ajutat sa inteleg mai bine ce presupune o bursa Erasmus.Sunt studenta la Facultatea de Litere iar anul acesta as vrea sa obtin o bursa Erasmus.As avea doua optiuni respectiv Dijon si Liile,pentru care m-ai sfatui sa optez(unde este mai accesibil din punct de vedere al baniilor).O alta intrebare ar fi daca se poate ca eu si o colega sa stam in aceelasi camin sau in aceeasi camera(ma gandesc ca astfel s-ar reduce cheltuielile la jumatate).Multumesc!

Enache Mihaela a dit…

In aceeasi camera din rezidenta nu se poate sa stati doua persoane (teoretic). E motiv sa va dea afara daca se prind astia. Eu cunosc un cuplu care nu s-a stresat pe treaba asta, dar se ascundeau de femei de serviciu, secretara de la accueil, etc.
Deci nu se poate. Intr-un studio se poate (garsoniera) dar va costa mai mult decat daca ati avea fiecare camera ei in rezidenta. Plus ca la facultate vi se cere adresa de la camin si trebuie ca fiecare sa aiba o alta adresa.
Am vb de CAF in articol. Te ajuta destul de mult.
Cat e bursa la voi?

uite niste preturi in Dijon : http://crous-dijon.cnous.fr/index.php?option=com_content&task=view&id=52&Itemid=424
si in Lille : http://www.crous-lille.fr/tarif.php#rez

Ideea e ca trebuie sa stii adresa facultatii tale, sa vezi pe harta care sunt cele mai apropiate camine si unul din alea sa alegi. Daca iti alegi dupa pret caminul si vei ajunge sa stai la periferie vei plati naveta (30-40 de euro pe luna cu bus-ul/tramvai sau 15 euro aprox pt bicicleta - depinde ceea ce alege fiecare).

Cauti pe google adresele cu facultatea gazda din Dijon/Lille si pe site-urile Crous-ului mai mult ca sigur gasesti o harta cu ele. Sper sa te descurci.
In orice caz ti-am dat linkp-urile orientative cu preturile care se practica acum.
Multa bafta! Daca mai ai intrebari, nu ezita :)

Enache Mihaela a dit…

Lille si Dijon mai mult ca sigur au preturi asemanatoare, ma refer la costul vietii.
Parisul si orasele din SUD sunt foart scumpe, in rest viata e la fel.

Anonyme a dit…

Multumesc pentru raspuns,acum am terminat sesiunea si am reusit sa fac rost de numele universitatiilor din Lille si Dijon.Bursa la noi cred ca este in jur de 350 de euro.Am cautat pe harta si am gasit caminele dar la majoritatea locurile sunt ocupate,cam in ce perioada ar trebui sa rezerv?Am gasit in Dijon chiria cu 148€ si sunt 12minute pana la universitate (pe jos) in shimb la lille sunt mai scumpe.Am gasit in Lille [T2 à 2 cohabitant(s),ouvrant droit à l'APL, Loyer :compris entre 316.04 € et 332.24 €], am facut un calcul si ar fi in jur de 160 de euro de fiecare] dar problema este ca toate caminele sunt departe, aproximativ 1 ora distanta.Care e diferenta intre chambre traditionnel si T1, T2?.Multumesc pentru ajutor!

Enache Mihaela a dit…

Da, e normal sa fie ocupate dar vor exista sigur locuri libere pentru simplul motiv ca cei mai multi studenti Erasmus au fost plecati pe primul semestru. :)
Rezervarea e bine sa o faci imediat ce ai obtinut bursa.
Camera traditionala e cea in care nu ai decat mobilier (pat, masa cu scaun, dulap pt haine, raft pt carti) si o chiuveta. Bucataria si baia este la comun pe fiecare etaj.
T1 e cea in care ai baie in camera.
T2 e pt doua persoane cu baie in camera.
Din cate imi amintesc asta era diferenta. Dar poti intreba intr-un mail sau poti cauta pe CROUS detalii.

Cristina a dit…

Am inteles, multumesc mult pentru lamuriri ,sper sa ma descurc.Bafta si tie in continuare!

Enache Mihaela a dit…

bafta si tie !!

Ana Ulmanu a dit…

Voiam sa te intreb. Cunosti cumva vreo persoana care a plecat cu bursa Erasmus in Brest? Eu acolo am ales sa merg si cautand detalii pe net te-am gasit pe tine - chiar daca tu ai fost in alta parte ma gandeam ca poate cunosti pe cineva...

Enache Mihaela a dit…

buna Ana. Nu cunosc pe nimeni sincer. Dar te poti inregistra pe romstudyabroad, e un forum pe yahoo si poti cauta pe acolo...
Bafta!

Silvia a dit…

Buna,vreau sa-ti multumesc pentru aceste informatii foarte utile oricarui doritor de bursa Erasmus

Enache Mihaela a dit…

cu multa placere ! :)

Anonyme a dit…

Buna! Dupa tot ce am citit ai informatii doar pt cei ce pleaca in franta...eu voi pleca in italia si as vrea sa te intreb daca nu ai vreun link pt persoanele care vor sa plece
in italia. :*:*

Enache Mihaela a dit…

Multe din informatiile date sunt general valabile...cele relative la dosar, interviu, chestii legate de banca, echivalarea notelor....in Italia notele sunt de la 1 la 30 spre exemplu.
Nu stiu pe nimeni plecat cu Erasmus in Italia....intra pe grupul yahoo romstudyabroad si vei gasi acolo cu siguranta.

Multa bafta!

Anonyme a dit…

Buna! Si eu plec in Franta la Grenoble acum in toamna. In principiu am facut toate documentele de pana acum, astept invitatia. Insa domnisoara de la Relatii Internationale m-a cam speriat zilele trecute, sugerandu-mi sa am grija in Grenoble ca fetele intoarse anul acesta de acolo nu au acumulat nr de credite necesare. Mai exact au avut 10 din 30(si da 30 e obligatoriu la noi in iasi, scrie in toate documentele semnate. Ce voiam sa intreb e: Sunt examenele chiar atat de grele si imposibile?Am mai citit forumuri si toata lumea se plange si am ajuns destul de speriata in momentul asta. N-as vrea sa renunt insa n-as vrea nici sa trebuiasca sa returnez 2000 de euro inapoi programului. Multumesc

Enache Mihaela a dit…

la ce facultate esti?

Nu stiu ce sa zic...trebuie sa muncesti un pic, altfel nu poti lua examenele, iti imaginezi. Nu te poti prezenta deplorabil si sa speri ca iei examenul.........
Incearca sa te adaptezi rapid, sa citesti mult in timpul semestrului la ei ca sa te familiarizezi in primul rand cu franceza tehnica....la sfarsit vei lua examenele cu brio. Bafta!

Mademoiselle K a dit…

Buna! Cunosti pe cineva care a fost la Lille? Eu voi pleca in septembrie si mi-ar prinde bine niste informatii...
Multumim ptr detalii, esti foarte amabila :)

Enache Mihaela a dit…

Personal nu cunosc pe nimeni. Dar intra pe grupul yahoo romstudyabroad. Acolo exista o lista cu multi studenti Erasmu,cu alte burse sau care au plecat pe cont propriu. Sunt si persoane care au fost in Lille. Au adresele de mail atasate acolo si le poti contacta. Bafta in Franta!

Anonyme a dit…

Buna! am citit toate comentariile, m-au ajutat enorm.Eu plec in Angers.daca mai este cineva care merge acolo..:D eu primesc 500 euro, mi-am gasit cazare cu 367euro , in pretul asta fiind incluse micul dejun si 24 pranzuri/luna.Mi-au spus de la inceput ca nu mai sunt locuri in camine...am sunat in aceeasi zi in care am primit raspuns de la ei.Imi puteti spune de cati bani mai am nevoie ca sa fie ok acolo?am niste emotii pt ca ai mei nu ma pot ajuta cu mult..si cu examenele am niste emotii.nu stiu la ce sa ma astept..si eu am nev de 30credite.eu mi-am ales 10 cursuri care sa insumeze 30credite.am inteles ca trebuie sa iau toate examenele la cursurile care apar in learning agreement, chiar daca am mai mult de creditele obligatorii.e adevarat?multumesc mult!

Enache Mihaela a dit…

Wow...asa mult e cazarea? Fii antenta, aplica pt CAF cand ajungi acolo, iti mai dau astia niste bani inapoi. Cauti in oras sediul CAF si aplici.
Daca in learning agreem. scrie ca trebuie sa te intorci cu 30 de credite, tu poti sa ai si 1000 de materii, important e sa ai minimul. Nu trebuie sa iei toate examenele, trebuie sa faci 30 de puncte. Atentie maxima, invata din timpul semestrului. Profesorii nu mai sunt asa indulgenti cu erasmusii ca odinioara. In vara asta pana pleci familiarizeaza-te cu franceza...asculta radio (cu vorbaraie multa, nu cu muzica) gen RTL.CULTURE., uita-te la tv frantuzesc, citeste carti. Asa ai un plus cand ajungi acolo.
Daca inveti in timpul semestrului, nu vei avea probleme. In sesiune nu ai timp pt ca toate examenele sunt intr-o singura sapt. Vei avea poate si 2-3 examene pe zi.

Cu banii nu stiu ce sa zic...daca ai si masa asigurata in banii aia...iti mai trebuie bani pt masa de seara, adica maxim 10 euro pe sapt. Important e sa nu ai naveta de platit.

Incearca sa lucrezi vara asta sa-ti strangi niste banuti ca sa fii sigura. In principiu ti-ar ajunge, dar...nu se stie niciodata.

Multa bafta!

Enache Mihaela a dit…

Si nu uita ca esti in Franta si ca experienta Erasmus mai inseamna si excursii, chefuri cu ceilalti, plimbari. Toate astea costa si e pacat sa le ratezi. Strange-ti bani vara asta si profita la maxim de experienta Erasmus!

Anonyme a dit…

Multumesc, Mihaela! nu e departe locul de cazare, e la 800m de facult, decdi nu mai am nev de abonament.cu franceza nu stau f rau, am dalf C1,66 puncte...cu munca pe timpul verii am cautat f mult, dar nu ma angajeaza nimeni pe 2 luni.multumesc inca o data, trebuie sa ma interesez acum ce acte imi trebuie pt CAF.

Mademoiselle K a dit…

Multumesc. Ce parere ai despre cursurile de limba care se organizeaza inaintea inceperii facultatii? Eu am fost franceza intensiv de cand ma stiu si am apucat sa specific in dosarul de inscriere k nu doresc sa urmez acele cursuri, considerand k ma pot descurca si fara ele. In plus, costa. Am inteles k se adreseaza in special celor care vin din tari ne-francofone...

Enache Mihaela a dit…

@M. K : se adreseaza cui vrea sa invete intr-un timp scurt 2-3 cuvinte :)) nu e mare branza cursul, eu l-am urmat in timpul anului cu toti erasmusii. Cel de dinaintea semestrului costa, cel din timpul semestrului la mine era gratuit. Nu stiu la voi. Ideea e ca poti cunoaste oameni noi, conversezi, e funny, dar franceza se invata de la sine acolo, fara cursuri. E suficient sa fii in Franta si inveti, fara mare efort.
Ai zis ca ai facut franceza intensiv. F bine ! n-ai nevoie de cursul asta. "Cursul de franceza" vor fi cele...cate luni vei sta tu acolo :D

Enache Mihaela a dit…

@Anonyme : e bine ca nu ai transport, eu dadeam 32 de euro pe luna pe abonament.
Da...asa e cu jobul...mai greu. Eu am lucrat la o ruda in vara dinaintea stagiulu Erasmus, am avut bafta din punctul asta de vedere, mi-am strans bani singurica + sprijinul parintilor.
Pacat ca nu ai prins loc la rezidenta universitara, iti ramaneau bani seriosi. Dar nu inteleg ...de ce nu ai prins? Ai trimis tarziu mail la Crous?

Anonyme a dit…

nu am trimis email la Crous,dar odata cu learning agreementul am trimis si fisa de inscriere pt camin(era pe siteul lor).m-au anuntat ca totul e in regula,doar ca nu mai sunt locuri libere in camin.dupa am trimis si un email celor de la crous si mi-au spus sa iau legatura direct cu facult.cu banii ma mai ajuta si ai mei, dar recunosc ca sunt putin cheltuitoare,merg la munte in iulie si nu am de gand sa renunt,deci inca niste bani cheltuiti in ro:) poti sa-mi spui,te rog, imi cer
1 copie de l’assurance responsabilité civile personnelle si 1 copie de la carte d’immatriculation à la sécurité sociale.stiu ca garantia pt camera e separata, 250euro.nu stiu ce anume e asigurarea de raspundere civila.justificarea resurselor(Justificatif des ressources et/ou de la prise en charge)o fac de mana? multumesc!

Enache Mihaela a dit…

asta : carte d’immatriculation à la sécurité sociale e cardul european de sanatate. Mergi la Spitalul Judetean de la tine din judet si soliciti eliberarea lui. E o taxa modica de 1 leu - 2 lei, ceva de genul.Are valabilitate 6 luni. Deci de preferat e sa te duci cu 2-3 saptamani inainte de plecare ca sa-l faci.

assurance responsabilité civile personnelle - o faci acolo. Cand eram eu erasmus, nu era obligatorie. Observ ca acum e. O vei face cel mai bine la MGEL in Franta.

Anonyme a dit…

aici nu inteleg:imi zic sa ADUC cand ajung in foyer  1 copie de l’assurance responsabilité civile personnelle
 1 copie de ta carte d’immatriculation à la sécurité sociale
 1 copie de ta carte de mutuelle (complémentaire santé),
 Justificatif des ressources et/ou de la prise en charge.
deci carte d’immatriculation à la sécurité sociale nu e cardul european de sanatate, ci copie de ta carte de mutuelle (complémentaire santé).ms..

Enache Mihaela a dit…

Nu, cardul european de sanatate carte d’immatriculation à la sécurité sociale. Are pe card un COD care la ei se numeste "numero de scurite sociale" ca stiu eu.
Cealalta...chiar nu stiu, sorry. Mie nu mi-au cerut asa ceva.... intreaba la departamentul de relatii internationale la tine la fac, poate ei stiu...

Anonyme a dit…

buna tuturor!eu nu am primit camin pt ca trebuia sa le trimit o cerere inca din aprilie cand nici nu stiam ca voi fi student Erasmus.credeti oare ca voi avea vreo sansa sa se elibereze un loc in toamna cand ajung acolo si sa ma mut?multumesc mult pt ajutor

Enache Mihaela a dit…

Nu....in toamna incepe scoala, nu are cum sa se elibereze. Incearca sa-ti gasesti altceva.

Catalin a dit…

Buna! Multumesc pentru informatiile postate. Merg si eu in Lille din toamna. Daca mai sunt Erasmusi Lille, ma pot contacta la id carausucatalindaniel@yahoo.com. Toate cele bune!

Enache Mihaela a dit…

Multa bafta in Lille !

Anonyme a dit…

Buna Mihaela! Am aplicat pentru Erasmus pe o perioada de 10 luni in Toulouse. Poate ai mai auzit de astfel de cazuri, nu stiu, cert e ca am nevoie de niste sfaturi.
Am ales sa fac primul an de master in Franta, dar inscrierile incepand mai tarziu in tara am fost nevoit sa aman plecarea. Stii de eventuale probleme avute de cei care au ajuns mai tarziu in universitatile gazda, recuperari ale materiei? Mi-ar fi folositoare niste sfaturi pentru a sti la ce sa ma astept acolo. Multumesc anticipat.

Enache Mihaela a dit…

Eu cand am fost cu Erasmus, am ajuns mai tarziu cu 3 saptamani. La cursuri nu intampini in principiu probleme. Ei nu fac prezenta la cursuri. La TD-uri (seminare) s-ar putea...ai absente. Dar daca vorbesti cu profesorul de seminar si ii explici cum sta situatia, o sa inteleaga. Important e sa recuperezi materia. Eu iti recomand sa te uiti in sala de cursuri dupa oamenii care scriu pe laptopuri cursurile si sa-i rogi sa ti le transfere si tie pe un stick motivand ca nu ai putut ajunge in Franta mai devreme. Eu aveam de asemenea o asociatie CORPO DROIT unde pentru 5 euro pe an ei imi trimiteau cursurile profilor predate cu un an in urma, luate tot de la studentii care stateau cu laptopul in sala. Te orientezi si tu.
Multa bafta !

bia a dit…

salut. noi am depus dosarele pt Grenoble, la medicina.....m'ar interesa in primul rand daca a fost cineva, cam cat i'a ajuns costurile pe luna si cum sunt examenele acolo????? ms anticipat:)

Enache Mihaela a dit…

Nu stiu. a trecut ceva vreme de cand am fost eu in Franta. intra pe grupul romstudyabroad de pe yahoo si vei gasi oameni care au fost in Grenoble. Poti lua legatura cu ei. Multa bafta!

ana ulmanu a dit…

buna, sunt cu bursa erasmus in franta si seful de departament de aici mi-a spus ca sunt cumulabile creditele. adica daca iau la un examen 7 si la toate celalalte 12-13 iau creditele si pentru examenul la care am luat 7.
Pe de alta parte stiu ca cel putin in orasul in care sunt eu notele sub 10 se considera restante. Ai idee, daca ma duc acasa deci cu 30 de credite dar cu o restanta ce se intampla?
Pe de alta parte intr-unul din ultimele capitole ai scris despre sesiunea de restante din romania. Sa inteleg ca trebuie sa dau in Romania si examenele pe care colegii mei le-au dat cat eu am fost in franta sau cum...?

Enache Mihaela a dit…

1. Daca examenul la care iei 7 face parte din aceeasi grupa de materii cu materia la care iei 13, atunci DA, iei toate creditele. Cand am fost eu erasmus, aveam materiile grupate. Spre exemplu Drept civil + Drept penal = 13 pct ECTS. Am luat de exemplu 13 la penal si 9 la civil. Cu toate ca am picat examenul, punctele le-am luat. In tara am dat insa restanta la civil.
Atentie ! Numai daca aceste materii fac parte din aceeasi grupa de materii se intampla asta ! Te uiti pe tematica si vei vedea daca este asa sau nu ! La unele facultati din Franta s-a scos acest sistem, astfel ca fiecare materie are un nr de puncte si e independenta, ca in Romania.

2. Vei da examenele de diferenta. Examenele pe care le-ai dat in Franta se vor echivala in Romania. Exista cu siguranta examene in Romania care nu au echivalent in Franta si atunci le vei da la intoarcere. Sunt examene de diferenta. De asemenea, daca ai picat un examen acolo, chiar daca ti-ai luat punctele de credit, examenul in Romania trebuie sa fie promovat.

Bafta!

Miky a dit…

Buna,
Si eu mi-as dori sa aplic pentru o bursa Erasmus in Montpellier,din cate am inteles anul trecut nu a plecat nimeni chiar daca locul exista,nu stiu din ce motive.O sa am interviul peste doua saptamani.As vrea sa vorbim mai multe referitor la asta daca ti-ar face placere pentru ca nu prea stiu cui sa-i cer ajutorul.Adresa mea este miky_jeans@yahoo.com.

Mersi:*

Enache Mihaela a dit…

ok, te-am adaugat in lista de messenger. povestim mai multe acolo. Interviul trebuie sa fie ok, daca nu ai concurenta :))

Raluca a dit…

Buna! E cineva care a fost cu bursa la Paris?
Multumesc anticipat!:)

Dana a dit…

Buna. Eu vreau sa plec in Amiens toamna aceasta cu Erasmus. Stii pe cineva care a mai fost acolo?

Enache Mihaela a dit…

@dana: da, cunosc. lasa-mi adresa de mail ca sa iti pot da detalii.
dupa ce dai commentul, il sterg sa nu ramana pe blog adresa ta.

Lyna a dit…

foarte bun articol!

Enache Mihaela a dit…

ma bucur ca va este de folos! :)

Alex a dit…

Buna! Mi-a placut mult articolul, deja l-am salvat intr-un word sa il am la indemana in caz ca am nevoie de informatii. Ai scris ca ai fost la Nancy....tot pentru Nancy as aplica si eu, doar ca m-am chinuit azi sa gasesc pe site-ul lor materiile care sa corespunda cu cele pe care ar trebui sa le studiez aici in Romania. Eu sunt la FEAA, la economie.
Daca esti familiarizata cu aceasta universitate, ai putea sa ma ajuti cu aceasta informatie, adica un site cu materiile studiate? Iti multumesc anticipat

Enache Mihaela a dit…

salut....sincer, nu mai stiu chestii de acest gen.:) sa te distrezi in Nancy :) e un oras frumos

frij_andra a dit…

salut... daca nu ai luat un examen ce se intampla?

frij_andra a dit…

salut! am o intrebare.. daca nu ai luat un examen, in Franta, Erasmus, ce se intampla?

Enache Mihaela a dit…

il dai in restanta tot acolo. daca il pici...nu stiu. depinde ce scrie in contract.
tu trebuie sa te intorci cu nr de puncte ECTS la care te-ai obligat, nu conteaza cate examene ai luat/picat. punctele sa le faci

Deea a dit…

salut :) am si eu o intrebare... tu a trebuit sa trimiti un chèque de caution pt cazare in camin? i-am spus tatalui meu de el si nu stie unde se face...

Enache Mihaela a dit…

nu. doar studentii normali plateau asa ceva, ersmusii nu

Anonyme a dit…

Buna..ma numesc Diana..super articolul..in sfarsit cineva care ofera detalii importante despre viata unui student Erasmus...Urmeaza sa plec in Franta de la 1 sept,in Toulon..Daca ai ceva detalii despre viata de acolo, te rog sa ma anunti si pe mine..Id-ul meu este dienutza_ang..pupici,multumesc pt ajutor.

Enache Mihaela a dit…

Salut Diana! Multa bafta in Franta! Nu am detalii despre Toulon, dar cred ca google are o multime :)

Alex a dit…

multumesc pentru articol.sicner sa fiu stau putin cam nasol.Nu stiu cat de bine e sa ai note foarte mari si sa ai o restanta din 40 de examene.Adica am terminat acum anul2 si am luat interviul de la facultate pentru Erasmus in Norvegia.Acum astept confirmarea din Norvegia.Sunt curios daca pot pleca cu restanta aceea.Mi se cere engleza.Dezavantajul e ca nu am facut Cambridge ca sa am un atestat de limba,dar interviul in engleza l-am luat foarte bine,la bac experimentat la toate...doamne ajuta si bafta tuturor

Enache Mihaela a dit…

nu poti da restanta pana sa pleci?

depinde de facultatea ta dn Romania daca poti pleca.
Chiar daca nu ai Cambrridge-ul luat, poti merge la facultatea de litere, da un test si ti se elibereaza un certificat de competente. eu asa am facut

Anonyme a dit…

in legatura cu muzeele din Franta, sa stii ca pentru cei sub 26 de ani intrarea este gratis in fiecare zi :D am fost vara asta in Paris si am intrat la Louvre, Versailles, Trianon fara sa platesc ;) si aceeasi regula se aplica la majoritatea muzeelor + urcatul in turn la Notre Dame sau pe Arcul de Triumf ;) asa ca vizitati Parisul inainte sa impliniti 26 de ani ;)

Enache Mihaela a dit…

Ma bucur daca e asa acum. In 2008-2009 era altfel, numai in zilele enumerate de mine era intrare libera.

kisuletz a dit…

Buna..Eu am fost Erasmus in anul 3 si 4 de facultate adica in 2009 si in 2010 la Toulouse. Da, se poate sa mergi de doua ori Erasmus; o data pe cursuri(semestru) si o data pe proiect(lucrare de licenta).Daca credeti ca va pot fi de folos intrebati-ma. In plus si anul acesta am participat la un proiect de 2 saptamani, am invatat franceza mai bine si am avut asigurat bani de transport, mancare, cazare. Daca iti doresti cu adevarat ceva, se vor gasii si solutii. Numai bine !

Anonyme a dit…

Scuza-ma ca te deranjez, nu am remarcat daca ai scris acolo (imi cer scuze), dar cum o sa arate lucrurile pentru mine aici in Romania daca plec cu bursa Erasmus? Eu sunt la BUGET in prezent si nu as vrea sa pierd acest lucru. In concluzie intrebarea mea este: mi se echivaleaza examenele sau efectiv toate examenele din Romania le voi da in toamna dupa ce ma intorc din strainantate? Pentru ca mi-ar fi foarte greu sa iau in toamna 12 examene cu note destul de mari astfel incat sa raman pe anul 3 la BUGET de exemplu. Multumesc.

Unknown a dit…

Buna,am incercat sa introduc adresa de mail pentru a afla mai multe detalii despre bursa insa nu reusesc,mi-am depus si eu dosarul pentru bursa Erasmus insa sunt putin in dubii deoarece nu am gasit pe nimeni ce ar putea sa mi dea mai multe detalii,si din ce am citit pare destul de complicat.
Sper ca ma poate ajuta cineva cu mai multe detalii.

Va multumesc !!

maria chiroiu a dit…

Am o intrebare... e sfarsitul lumii daca voi merge aproximativ 2 sapt mai tarziu?merg in olanda si ei incep la sf lui august... eu voi merge in state vara asta si imi e imposibil sa ma intorc inainte de inceputul lui septembrie... ce ar trebui sa fac? I-am lasat mamei imputernicire in caz ca va trebui sa semneze una alta pt mine, dar vreau sa stiu daca intarzierea imi pune in pericol plecarea sau nu...

Enache Mihaela a dit…

@Anonyme: scuze pentru intarziere.
de ce sa fie greu sa dai examenele in toamna, sa le iei si sa mai si ramai la buget?
pare greu, dar nu e imposibil. eu am reusit sa raman la buget chiar si cu cele 12 examene date intr-o saptamana in toamna.
ba m-am mai dus si la o marire dupa sesiunea de examene pentru ca am depus o cerere in acest sens intrucat examenele din toamna erau examene de diferenta, adica le dadeam pt prima oara si deci nu erau restante. pe cale de consecinta, potrivit regulamentului universitar, daca esti integralist poti da mariri de medie.
se poate
spor!

Enache Mihaela a dit…

@theo dora:

pare complicat, dar nu e. daca vrei sa pleci, o faci si inveti toate chitibusurile.
daca te culci pe-o ureche suspinand ca "e greu", asta e. depinde ce iti doresti.

Enache Mihaela a dit…

@mnaria: in principiu nu ar fi nicio problema. eu am intarziat in franta 3 sapt si nu au fost.
deci...la tine de ce ar fi altfel. important e sa iti iti examenele acolo si sa acumulezi punctele ECTS.
Bafta!

Anonyme a dit…

Buna. Informatiile tale sunt foarte utile dar as vrea sa intreb daca are ceva daca ma intorc cu o luna inainte. In contract scrie ca ma intorc in ianuarie dar aici am aflat ca terminam in decembrie. Eu sunt plecata tot in Franta dar in Tours. Multumesc.

Enache Mihaela a dit…

salut. scuze pentru raspunsul tarziu.
eu m-am intors cu o luna inainte si n-am avut probleme.
ideal e sa te duci la RI cand se termina programul. Nu te du inainte, poate e cineva mai zelos decat papa si iti cer banii inapoi pentru luna aia

Unknown a dit…

Buna seara! Ma bucur enorm de mult ca am gasit un articol in care se specifica detaliat toate etapele ce trebuie parcurse si experienta unui student Erasmus! In caz de voi avea vreo nelamurire sau o piedica in ceea ce priveste cazarea in Franta, o sa te contactez pentru lamuriri.

Din pacate, la mine la Facultatea de Stiinte Economice de la Universitatea Ovidius Constanta nici nu au inceput inscrierile pentru preselectii Erasmus si am o temere ca nu voi putea sa prind loc la caminele studentesti, pentru ca la Clermont-Ferrand, unde Universitatea are contract cu ei, precizeaza urmatoarea perioada de inscriere prin Crous : 15 ianuarie - 30 aprilie... Am inteles ca se incepe din martie si se termina in aprilie, parca jumatatea lui aprilie, si, observand precizarea ta foarte importanta ca trebuie sa te inscrii din timp, nici in ultima zi, deja ma simt stanjenita.

Am avut o oportunitate extraordinara sa plec in Franta la Nice la facultate in primul an, tot ASE si, din cauze pur financiare, nu am putut pleca... Sper sa fie totul bine!

Cred ca te-am plictisit cu ce am spus :)). Tot ce as putea sa iti cer acum este un id de mess pentru a comunica si a-mi explica unele nelamuriri! Id-ul meu este m.larisa_ene94

Iti multumesc foarte frumos!

Enache Mihaela a dit…

Salut!
Ma bucur ca si dupa atatia ani articolul este de folos studentilor :)
Din pacate, nu prea intru pe yahoo messenger, dar ma poti gasi pe facebook aici
https://www.facebook.com/ina.elenamihaela

bafta!

Anonyme a dit…

ceau...cateva dintre informatiile pe care le oferi prin intermesdiul articolului despre : dosarul de inscriere,contul la banca,modul in care iti dau eu banii s-au c-am schimbat intre timp..E diferit acum,pentru anul 2014-2015 xx si s-a schimbat si programul putin..acum se numeste Erasmus +

Enache Mihaela a dit…

E un motiv sa te apuci sa scrii aceste modificari :)
Eu am fost Erasmus acum multi ani, asa cum am mentionat inca de la inceputul articolului.

Unknown a dit…

Buna.Am citit tot ce ai scris si este necesar pentru cineva care vrea sa plece in Franta,insa am o intrebare,acum se cere un certificat de competente lingvistice pe langa documentele spuse de tine, aveti vreo idee despre ce se cere la un atestat de genul acesta?

Unknown a dit…

Salut!Eu sunt in Grenoble, pe ultima suta de metrii si ma intorc acasa in aproximativ o saptamana. Merita experienta?Un DA hotarat, are avantaje, dezavantaje, e normal!Asa e viata. Dar avantajele depasesc cu mult dezavantajele(asta daca nu esti ingropat in negativism). Eu am venit la studii doar in franceza(mentionez ca am specificat ca am B1 dar nu mi-au cerut niciun atestat de limba, desi aveam eu unul de la BAC de engleza, care e neesential oricum. Succes!

Unknown a dit…
Ce commentaire a été supprimé par l'auteur.
Unknown a dit…

Dacă mă ajute vă rugăm să-i mulțumesc atotputernică a lui Dumnezeu DE UTILIZARE profetul Mare, pentru a aduce zâmbete înapoi la fata mea ..

Numele meu este doamna Cynthia, eu sunt din Mexic, este atât de real, atunci când l-am încercat și atât de adevărat. Nu pot să cred că viața mea se poate schimba pentru

mai bine. Eu chiar vreau să utilizeze acest mediu pentru a aprecia munca minunat pe care Domnul a folosit profetul Moise a face în mea

viață. Eu și soțul meu să trăiască fericiți, împreună cu fiul nostru, până când diavolul a trebuit să aducă o femeie între .. My

Soțul schimbat brusc. A început păstrarea târzii nopți și din nou, el nici măcar nu va veni acasă timp de 5 zile.

Am încercat să aflu ce a mers prost, dar el îmi spune mereu nimic. Acest lucru a continuat până în mine și fiul nostru a plecat în cele din urmă

pentru o altă femeie .. Am încercat tot ce am putut să-l înapoi, am vizitat multe case spirituale, dar nu a fost în stare să mă ajute. A

zi am fost de gând prin intermediul Internet pentru a căuta loc de muncă, am văzut diferite mărturii despre modul în care un profet le-au ajutat

cu problemele lor. Unul dintre ei a spus că a ajutat vindeca boala sa, celălalt a spus că l-au ajutat să devină gravidă după 11

ani de ființe fără copii și am văzut un alt care a spus că a ajutat salvat căsătoria sa și a obține un loc de muncă bun, ea a scăzut

Email profet, așa că am decis să dea omul un proces și l-am contactat pe e-mail lui: mosesdsolution1000@hotmail.com
Am contactat acest om al lui Dumnezeu si ia spus problemele mele și el a fost capabil de a ajuta pe soțul meu să mă ducă la cer scuze pentru

mine și fiul nostru, eu sunt, de asemenea, un loc de muncă bun, iar acum mergem mai fericit ca niciodată. El nu a primit niciodată nici un

bani de la mine, am avut doar pentru a planta o sămânță (de alimentare) pentru a sprijini lucrarea lui Dumnezeu. Ohh mulțumim lui Dumnezeu pentru a trimite un mare profet

Ca Moise Profetul a ajuta oamenii lumii cu problemele lor, multumesc mare profet. Voi continua să vorbesc

vă faptele bune din lume. Puteți, de asemenea, să-l contactați astăzi pe Email lui: mosesdsolution1000@hotmail.com
Profetul Moise a mai spus că putea să-l contacteze pe una dintre următoarele probleme:

(1) vreau ex-vă înapoi.
(2) Încă mai ai coșmaruri.
(3) Pentru a fi promovat la birou
(4) Vrei un copil.
(5) pe care doriți să fie bogat.
(Devil) doriți să păstrați soțul / soția să fie a ta pentru totdeauna singur.
(7) au nevoie financiară.
8) Nu vrei să fie în control de tine nunta
9) Vrei te-a atras la oameni
10) Infertilitate
11) NEVOIE DE UN soț / soție
12) vindeca pentru orice boala.
Contactați acest om mare astăzi și veți fi bucur ca ai facut .. Email: mosesdsolution1000@hotmail.com

<<<

Unknown a dit…

MULTUMIM MAN mari de la Dumnezeu ...

Numele meu este KARI, am fost în mare angajament de aproape 2 ani care suferă în mâinile unui soț inselat, am fost fericit și lăsând bine până când el a însemnat lui prietena timp vechi și a început intalniri ei în afara căsătoriei noastre. Înainte de a stiut sa oprit grija pentru propria familie. A ajuns într-o măsură, el a fost de planificare să se căsătorească cu ea și mi-a divorțeze de soția lui, i-au strigat și l-au raportat la familia lui, dar el nu a ascultat nimeni, dar pentru a reduce povestea mea scurta am venit în căutarea unui spiritist reală care ar putea distruge relația lor și să-l întoarce pe mine și ne 2 copii.

    Pe căutare Am văzut oameni dat mărturii cu privire la modul în care căsătoriile lor restaurate de Dr Solo Înțelept. Am alege de e-mail lui și narat povestea mea la el și a fost de acord să mă ajute. După locul de muncă sa se face pentru mine, în a treia zi de sotul meu si prietena a avut o ceartă și el o bătut și a venit acasă mine și copiii cerșetorie și cere iertare. El a spus ochii lui sunt clare acum și el nu va face nimic pentru a rănit din nou familiei sale și promisiunea de a fi un tată grijuliu și nu trișeze din nou. Sunt atât de atât de fericit încât nu l-am pierdut la fata tuturor apreciere merge la Dr Solo înțelept pentru tine sunt un mare om trimis de Dumnezeu pentru a ajuta oamenii din această lume. Am gust de minunile de ajutorul tău și i se va continua să-i spuneți de faptele voastre bune. și la care aceasta poate referi Acesta este e-mail lui: drsolowisetemple@gmail.com
   
     Dr Solo mi-a spus i-ar putea, de asemenea, să-l contacteze pe multe alte probleme, inclusiv:

(1), în cazul în care aveți mereu coșmaruri.
(2) Vrei sa fie promovat în biroul tău.
(3) pe care doriți femei / bărbați pentru a rula după tine.
(4) În cazul în care doriți un copil.
(5) pe care doriți să fie bogat.
(6) pe care doriți să dețină soțul / soția să fie a ta pentru totdeauna.
(7) În cazul în care aveți nevoie de asistență financiară.
(8) de îngrijire pe bază de plante
(9) Dacă nu sunt în măsură să satisfacă dorința de sex soția din cauza erectie scazuta.
(10) Probleme cu flux menstrual
(11), dacă a refuzat să fie plătit, persoane pe care le cauza ?.
(12) rezolva o problema de teren și să-l înapoi.
(13) Familia ta Denny vă de dreptul dumneavoastră?
(14) Cure de orice fel de boli sau de boală.

     Contactați-l azi și să fie sigur de tine fericire doar are a făcut pentru mine. E-mail: drsolowisetemple@gmail.com

Unknown a dit…

Alo,
Acest lucru este de a informa publicul larg că doamna Grace Okowa, un creditor împrumut privat are deschide o oportunitate financiar pentru toată lumea care are nevoie de nici un ajutor financiar. Ne da afară împrumut la rata dobânzii de 2% pentru persoane fizice, firme si companii sub un punct de vedere si starea clare și inteligibile. contactati-ne azi prin e-mail la: (embassyloanfirm@gmail.com)

Unknown a dit…
Ce commentaire a été supprimé par l'auteur.
Anonyme a dit…

Buna, am si eu o intrebare...daca am facut toate demersurile in legatura cu plecarea dar acum am intalnit o problema si nu mai pot pleca ce o sa se intample cu cursurile? Sau pe cibe trebuie sa anunt?

nakisha a dit…

Buna ziua Numele meu este kelly nakisha vreau ca toți să se alăture mine să-i mulțumesc acestui om pentru restaurarea casa mea cu fostul soțul meu, care mă părăsească pentru o altă femeie timp de 5 ani ,. La început nu am crezut niciodata DR ogodo Mike va fi capabil să mă ajute să câștige înapoi SOȚ mea EX din cealaltă femeie, dar pentru că eu încă îl iubesc și au nevoie de el în viața mea .. Eu lucrez și să urmeze DR ogodo Mike și instrucțiuni mă surprinde faptul că după 3 zile de turnare vraja si de lucru cu DR ogodo Mike, sOŢUL meu EX ma chemat să-mi cer ierte și să uite tot ceea ce a făcut pentru mine că el încă mă iubești ... acum eu si sotul meu sunt smectica înapoi împreună și suntem foarte mulțumiți de noua noastră viață ... toate datorită DR ogodo Mike pentru marea lucrare care le-a făcut pentru mine .. i promit să împartă întotdeauna lucrarea lui bună pentru toată lumea largă și în cazul în care orice organism este acolo care trece prin orice dificultăți de relație ar trebui să-l rugăm să contactați prin e-mail: ogodomikespells@gmail.com sau WhatsApp +2349097050691
ES De asemenea, pe specializati următoarele probleme
(1) În cazul în care doriți ex-vă înapoi.
(2), dacă aveți întotdeauna vise rele.
(3) Vrei să fii promovat în biroul tău.
(4) Vrei femei / bărbați să fugi după tine.
(5) În cazul în care doriți un copil.
(6) Vrei să fii bogat.
(7) Vrei să lega soțul / soției să fie
al tău pentru totdeauna.
(8) În cazul în care aveți nevoie de asistență financiară.
(9) de îngrijire pe bază de plante.
 contactați DR ogodo Mike prin e-mail lui pentru o soluție totală ogodomikespells@gmail.com

lilian nikky a dit…

Numele meu este Lilian N. Aceasta este o zi plină de bucurie a vieții mele din cauza ajutorului pe care Dr. Saguru mi-a oferit-o ajutându-mă să-mi recuperez ex-soțul cu vraja sa magică și de dragoste. Am fost căsătorit timp de 6 ani și a fost atât de groaznic pentru că soțul meu mă înșela într-adevăr și căuta un divorț, dar când am întâlnit e-mailul Dr.saguru pe internet despre modul în care a ajutat atât de mulți oameni să-și primească ex Și ajută la stabilirea relației. Și face ca oamenii să fie fericiți în relația lor. I-am explicat situatia mea si apoi caut ajutorul lui, dar spre cea mai mare surpriza mea mi-a spus ca ma va ajuta cu cazul meu si aici sarbator acum, pentru ca sotul meu sa schimbat complet pentru totdeauna. El vrea mereu să fie lângă mine și nu poate face nimic fără prezența mea. Mă bucur foarte mult de căsnicia mea, o mare sărbătoare. Voi continua sa depun marturie pe internet pentru ca Dr. Saguru este cu adevarat un adevarat vrajitor. DUMNEAVOASTRĂ AȚI VĂ RUGĂM AJUTAȚI-L pe CONTACT DOCTOR SAGURU ACUM prin e-mail: drsagurusolutions@gmail.com sau whatsapp +2349037545183 El este singurul răspuns la problema dvs. și vă face să vă simțiți fericiți în relația voastră.
1 LOVE SPELL
2 ÎNCERCĂ
3 FRUCTE DE FEMEI
4 PROMOȚIE SPELL
5 SPELL DE PROTECȚIE
6 SPELL BUSINESS
7 SPELL GOOD JOB
8 LOTTERY SPELL și SPELL CASE SPELL.

Credit Financier Home a dit…

* Oferă o rată de împrumut de 3% din dobândă
* Asigurare pentru fără numerar Antreprenor
* Garanție pentru bani

Cu un scor bun de credit, Credit Financier Home oferă împrumuturi colaterale și împrumuturi necorespunzătoare persoanelor fizice sau asociațiilor de societăți sau cooperative în scopul beneficiilor industriale și personale.

Adresa:
Whatsapp: +15184181390
Mail direct
creditfinancierhome@gmail.com

Credit Financier Home a dit…

* Oferă o rată de împrumut de 3% din dobândă
* Asigurare pentru fără numerar Antreprenor
* Garanție pentru bani

Cu un scor bun de credit, Credit Financier Home oferă împrumuturi colaterale și împrumuturi necorespunzătoare persoanelor fizice sau asociațiilor de societăți sau cooperative în scopul beneficiilor industriale și personale.

Adresa:
Whatsapp: +15184181390
Mail direct
creditfinancierhome@gmail.com

Anonyme a dit…

Numele meu este FRANCESCA PETER, am de bază în Italia, MODENA... Viata mea este înapoi! După 2 ani de căsnicie rupte, soțul meu mi-a lăsat cu doi copii. Am simtit ca viata mea a fost cale de a termina aproape mi s-a sinucis, am fost emoțional în jos pentru o foarte lungă perioadă de timp. Datorită unei caster vraja numit Dr. OTUTU, care m-am întâlnit on-line. Pe o zi credincios, ca am fost de navigare prin intermediul internetului, am dat peste o multime de Marturii despre acest rolă special vraja. Unii oameni a mărturisit că el a adus iubitul lor Ex înapoi, unii mărturisit că el reface pântecele, vindeca cancerul si alte boli, unele mărturisit că el poate arunca o vraja pentru a opri divorţul şi aşa mai departe. am, de asemenea, veni peste un anumit mărturie, a fost despre o femeie numita Sonia, ea a mărturisit despre cum a readus iubitul ei Ex în mai puțin de 2 zile, iar la sfârșitul mărturiei ei, ea a scăzut adresa de e-mail Dr OTUTU. Dupa ce a citit toate acestea, am decis să-i dea un try. Am contactat-l prin e-mail și a explicat problema mea cu el si mi-a spus ce să facă ceea ce am făcut. În 48hours doar după ce faci ce a cerut-mi să fac, sotul meu a venit înapoi la mine. Am rezolvat problemele noastre, iar noi suntem chiar mai fericit decât înainte de Dr. Joan, este de fapt un om talentat și nu va opri publicarea el, deoarece el este un om minunat... Dacă aveţi o problemă şi sunt în căutarea pentru o rolă vraja adevărat şi autentic pentru a rezolva toate problemele tale pentru tine. Încercaţi înaltă drotutuhealinghome@hotmail.com oricand, el ar putea fi răspunsul la problemele tale. Aici este contactul lui: drotutuhealinghomel@hotmail.com tu poţi de asemenea whatsapp-l prin intermediul lui de telefon numărul + 2349051417394

Unknown a dit…

Cauți împrumut? tu esti locul potrivit pentru solutiile tale de credit chiar aici! Garanția Trust Trust oferă împrumuturi companiilor și persoanelor fizice la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 2%. pentru tot personalul sau persoanele, vă rugăm să ne contactați imediat pentru ajutor financiar imediat sau stres, suntem mândri de angajamentul nostru față de clienții noștri; Desigur, împrumuturi personale, împrumuturi auto, afaceri / împrumut de investiții, împrumut pe termen scurt pentru a începe să te gândești la obținerea unui împrumut? Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a vă începe propria afacere? Ești în datorii? Aceasta este șansa dvs. de a vă îndeplini dorința, de a vă oferi împrumuturi personale, împrumuturi pentru afaceri și împrumuturi corporative și de orice tip, puteți contacta doamna Loana George și pur și simplu vă puteți înscrie cu doamna Loana George prin e-mail: loanageorge11@gmail.com. De asemenea, puteți să mă contactați prin intermediul acestui e-mail: sariwulan3600@gmail.com. dacă aveți vreo îndoială. vă rog, el este singurul care este fiabil și demn de încredere.

Anonyme a dit…

Vreau să-i mulțumesc lui DR ZAMA pentru că m-a ajutat să-mi recuperez ex-ul după despărțire. Marele DR ZAMA poate vindeca tot felul de boli. El vă poate ajuta și pe toți. Trimiteți-l prin e-mail prin zamaspelltemple@gmail.com

Anonyme a dit…

Halo, sunt Helena Julio din Ecuador, vreau să vorbesc bine despre Serviciul de finanțare Le_Meridian pe acest subiect. Serviciul de finanțare Le_Meridian îmi oferă sprijin financiar atunci când toată banca din orașul meu a respins cererea de a-mi acorda un împrumut de 500.000,00 USD. Am încercat tot ce am putut pentru a obține un împrumut de la băncile mele aici, în Ecuador, dar m-au respins cu toții, deoarece creditul meu era scăzut, dar cu harul dumnezeiesc, am aflat despre Le_Meridian, așa că am decis să încerc să solicit acest împrumut. Cu Dumnezeu dispus să-mi acorde un împrumut de 500.000,00 USD cererea de împrumut pentru care băncile mele din Ecuador m-au refuzat, a fost foarte grozav să fac afaceri cu ele, iar afacerea mea merge bine acum. Iată Le_Meridian Financing Investment Email / WhatsApp Contact dacă doriți să aplicați împrumuturi de la ei.Email:lfdsloans@lemeridianfds.com / lfdsloans@outlook.comWhatsApp Contact: + 1-989-394-3740.

Unknown a dit…

Bună tuturor, sunt Patricia Sherman în Oklahoma SUA chiar acum. Aș dori să vă împărtășesc experiența mea de a împrumuta 185.000,00 USD pentru a-mi șterge proiectul bancar și a începe o afacere nouă. Totul a început când mi-am pierdut casa și mi-am luat lucrurile din cauza politicii bancare și am întâlnit niște facturi și unele nevoi personale. Așa că am devenit foarte disperat și am început să caut fonduri în toate felurile. Din fericire pentru mine, o prietenă a mea, Linda mi-a spus despre o firmă a companiei de credit, am fost intrigată de fraudă, dar am fost intrigat de situația mea și nu am avut de ales decât să primesc sfaturi de la prietenul meu despre această companie. contactarea lor chiar s-a pus la îndoială din cauza experienței mele anterioare cu creditorii online, știai asta puțin? '' Elegantloanfirm@hotmail.com Această companie a fost foarte utilă pentru mine și colegul meu și astăzi, datorită acestei companii de credit, mândrul proprietar al muncii și responsabilităților bine organizate, mi-au zâmbit. Așadar, dacă aveți nevoie cu adevărat să vă dezvoltați sau să vă începeți propria afacere sau dacă aveți nevoie cu adevărat de a împrumuta bani în orice dificultate financiară, vă recomandăm să găsiți astăzi o oportunitate de dezvoltare financiară în afacerea dvs. {E-mail:} Elegantloanfirm@hotmail.com ... online pentru creditul nu este o victimă a înșelătoriei. Mulțumesc.

Unknown a dit…

Sunt atât de recunoscător Elegantloanfirm că m-a ajutat cu un împrumut de 600.000,00 USD USD, prin ajutorul ofițerului de împrumut Russ Harry, îți sunt etern recunoscător. viața mea s-a întors, finanțele mele s-au stabilit acum dețin o afacere pe care o folosesc pentru a avea grijă de nevoile familiilor mele. Sunt atât de recunoscător pentru dumneavoastră domnule Russ și Dumnezeu să vă binecuvânteze. Le puteți contacta pentru ajutor financiar prin e-mail: Elegantloanfirm@hotmail.com pentru ajutorul dvs.

Rebecca Moore a dit…

Vreau să apreciez împrumuturile Karin Sabine pentru mine un împrumut de 40.000,00 EUR dacă aveți nevoie de un împrumut urgent, apoi evitați să fiți înșelați de creditori falși și aplicați prin firma de împrumut real prin e-mail sabinhelps@gmail.com whatsapp +79267494861

Marian a dit…

Vreau să-l apreciez pe Dr. WHITE pentru restaurarea căsătoriei mele cu vrajă, după 1 an de separare cu soția mea, cu ajutorul marelui jucător de vrajă Dr.
WHITE soția mea se întoarce acasă și acum suntem fericiți împreună pentru totdeauna, încă o dată datorită doctorului WHITE El vindecă tot felul de boli și, de exemplu,
1 VRAIE DE IUBIRE
2 CÂȘTIGĂ EX ÎNAPOI
3 FROTUL MIEREI
4 VRAJA DE PROMOVARE
5 VRAJA DE PROTECȚIE
6 VRAIA DE AFACERI
7 VRAJA MUNCĂ BUNĂ
8 HIV SIDA
VRAJIA LOTERIEI ȘI VRAJEA CAUZEI CURȚII Contactați-l pentru ajutor prin:
WHATSAPP:
+17168691327.
E-mail: wightmagicmaster@gmail.com

Unknown a dit…

Acesta este Natali Oskar și sunt aici pentru a le spune tuturor despre DR ISIKOLO. După 5 ani de căsătorie cu soțul meu cu 2 copii, soțul meu a început să se poarte ciudat și să iasă cu alte doamne și mi-a arătat dragoste rece, de mai multe ori amenință să divorțeze de mine dacă îndrăznesc să-l întreb despre relația lui cu alte doamne, eu a fost total devastat și confuz până când un vechi prieten de-al meu mi-a spus despre un jucător de vrăji pe internet numit DR ISIKOLO care ajută oamenii cu relații și probleme de căsătorie prin puterile vrăjilor de dragoste, la început m-am îndoit dacă așa ceva există vreodată, dar am decis să incearca. când l-am contactat, el m-a ajutat să fac vrajă de dragoste și în 48 de ore soțul meu s-a întors la mine și a început să-și ceară scuze, acum a încetat să mai iasă cu alte doamne și al său cu mine pentru totdeauna și pentru adevărat. Contactați-l pe DR ISIKOLO, cel mai bun jucător de vrăji de dragoste pentru relația dvs. sau problema căsătoriei care urmează să fie rezolvată astăzi prin intermediul lui WhatsApp la +2348133261196.

Unknown a dit…

Vă mulțumesc foarte mult DOCTOR ISIKOLO pentru că l-ați făcut pe fostul meu iubit să revină la mine. Scriu această minunată mărturie cu privire la acest om. Mi-a îndeplinit toate dorințele. Iubitul meu și cu mine ne-am întâlnit mai mult de 3 ani și, deși am avut atâtea certuri, dar nu ne-am gândit niciodată la o despărțire. Într-o zi, m-a sunat la telefon spunându-mi cum este obosit de relație și nu poate vedea nicăieri spre care ne îndreptăm. Au trecut luni și iubitul meu nu m-a mai contactat și nu am mai auzit de el și telefonul său mobil a fost deconectat. Știam că trebuie să caut ajutor din cauza atâtor dragoste pe care o am pentru el. Am contactat acest mare jucător de vrăji pentru că nu am mai contactat niciodată pe nimeni și vă spun că după 2 zile de contact, fostul meu iubit m-a sunat și mi-a cerut să mă vadă și a doua zi dimineață și suntem fericiți împreună cu ajutorul acestui mare vrăjitor numit DOCTOR ISIKOLO. Am promis să vă manifest lucrările tuturor și vă rugăm să contactați acest om pentru a vă ajuta la: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp lui la el la: +2348133261196.

anonymous a dit…

Mulțumesc domnule pentru vrăjile tale autentice. Sunt Zara Matteo pe nume. Acest lucru este cu adevărat incredibil și nu am experimentat niciodată așa ceva în viața mea. Înainte de a vă cunoaște, domnule, am încercat toate mijloacele probabile pe care le-am putut pentru a-mi aduce soțul înapoi, dar am ajuns să-mi dau seama că nimic nu funcționează pentru mine și că soțul meu a dezvoltat multă ură pentru mine. Am crezut că nu există nicio speranță de a mă reîntâlni cu fostul meu soț. Dar când am citit recenzii bune despre modul în care DR ISIKOLO îi ajută pe ceilalți, am decis să îl contactez. ca să încerc și am făcut tot ce mi-a instruit și am avut încredere în el și i-am urmat instrucțiunile așa cum mi-a garantat în 48 de ore și tocmai atunci mi-a sunat fostul. Domnule Suntem mai mulțumiți acum ca oricând. Totul arată perfect și atât de natural! Mulțumesc mult domnule pentru vrăjile tale autentice și incontestabile de reuniune. aici din nou E-mailul său: isikolosolutionhome@gmail.com Îl poți și WhatsApp pe +2348133261196.

Unknown a dit…

Acesta este site-ul pe care l-am citit despre DR ISIKOLO și l-am contactat pentru a mă ajuta să-l iau pe fostul meu iubit să se căsătorească cu mine în această lună și m-am întors aici pentru a posta despre el. ma numesc Kristina Anton. DR ISIKOLO vă va ajuta să vă rezolvați problema indiferent prin ce treceți. Postarea despre un jucător de vrăji este foarte ciudat pentru mine, deoarece nu am crezut niciodată că voi putea spune că am fost ajutat de un jucător de vrăji în readucerea la mine a fostului meu iubit după 3 ani fără contact. Am citit despre vraja lui voodoo de pe alte site-uri web și l-am contactat ca să mă ajute și în mai puțin de 48 de ore fostul meu iubit m-a sunat și m-am bucurat că vrea să se întoarcă la mine. Ne-am întâlnit vineri și el mi-a propus. A fost cel mai frumos inel. Vă rog pe toată lumea de aici, contactați medicul pentru a vă rezolva problema și pentru a vă face fericiți cu relația dvs. care vă face rău. Iubirea este cel mai bun sentiment trăit vreodată. Trimiteți-l prin e-mail la: isikolosolutionhome@gmail.com Puteți, de asemenea, să-l WhatsApp la +2348133261196.

Unknown a dit…

Voi fi pentru totdeauna îndatorat marelui DOCTOR ISIKOLO pentru repararea căsătoriei mele rupte. După ce soțul meu m-a părăsit pentru amanta lui timp de 3 luni. Nu am crezut niciodată în vrăji până când prietenul meu nu mi-a făcut cunoștință cu el. La început, am fost sceptic în privința lui, pentru că am auzit multe despre falsele vrăjitoare, dar mi-am lăsat îndoielile în spate, pentru că eram disperat să-l recuperez pe soțul meu și am făcut în conformitate cu ceea ce mi-a spus să fac. Acum soțul meu s-a întors la doar 48 de ore de la contactarea lui și dragostea și fericirea au fost restabilite. Trăiesc din nou fericit cu soțul meu după 6 luni de divorț și nu mă voi odihni până nu va fi cunoscut în toată lumea. De asemenea, este specializat în vrăji de protecție, vrăji de loterie, vrăji de înălțime E.T.C. Conectați-vă acum la DOCTOR ISIKOLO, prin e-mailul său: isikolosolutionhome@gmail.com Puteți să-l WhatsApp și la +2348133261196.

Unknown a dit…

Bună ziua tuturor, acesta este cel mai minunat lucru pe care l-am experimentat vreodată și trebuie să împărtășesc această mărturie minunată. Vreau doar să spun mulțumiri lui DR ISIKOLO pentru că mi-a luat timp să mă ajute să arunc vraja care o readuce pe fostul meu iubit care a pierdut brusc interesul pentru mine după șase luni de logodnă, dar astăzi suntem căsătoriți și mai fericiți decât niciodată. Am fost cu adevărat uimit și șocat când a făcut treaba pentru mine și în 48 de ore după aceea, Kris s-a întors la mine acasă și a început să implore iertare și să-l accept înapoi .. Sunt într-adevăr lipsit de cuvinte și nu știu cât să-ți transmit aprecierea mea DR ISIKOLO ești un Dumnezeu trimis pentru a restabili relația ruptă. Îi place profund să-i ajute pe oameni să-și îndeplinească dorințele, să găsească dragostea adevărată, să-i readucă pe foștii lor iubiți, să oprească relațiile abuzive, să găsească succes, să atragă fericirea, să găsească sufletele pereche și multe altele. Contactați-l astăzi și lăsați-l să vă arate minunile și uimirea sistemului său de vraji de dragoste. Oferă cele mai bune rezultate în aruncarea vraji. Trimiteți un e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com Puteți să-l WhatsApp și la +2348133261196.

Anonymous a dit…

CUM SĂ VOI ÎNAPOI EX FĂRĂ FĂRĂ PANICĂ MULȚUMIRI MAREI DR JOE PENTRU REZOLVAREA PROBLEMELOR
Informații de contact de mai jos: numărul WhatsApp + 1-7252404536
Sunt Marian Zepa și vreau să depun mărturie despre puternicul DR JOE pentru salvarea relației mele. Trebuie să fiu dintre puținii care nu au probleme să arate și să spună cuiva cât de recunoscător sunt că am făcut din relația mea o relație melodioasă și lină. Am încercat să fiu mai pozitivă în legătură cu relația mea cu iubitul meu, se pare că a durat pentru totdeauna. O altă doamnă mi-a luat logodnicul de la mine și s-au mutat amândoi. Am plâns și l-am căutat să se întoarcă, dar el a refuzat să primească apelurile mele și să nu-mi returneze mesajele. Prietenul meu m-a prezentat la un puternic turnător de vrăji numit DR JOE care m-a ajutat să arunc o vraja de dragoste foarte puternică care mi-a readus logodnicul în 48 de ore. Am fost uimit și surprins când logodnicul meu a sunat să mă implore pentru iertare, din cauza puternicei vrăji de dragoste a lui DR JOE. Nu omiteți să contactați DR JOE prin următoarele mijloace, dacă aveți orice problemă maritală sau de relație. Informații de contact de mai jos: e-mail: drjoesolutionspells@gmail.com sau numărul WhatsApp + 1-7252404536

Unknown a dit…

Bună ziua, numele meu este Dora Florian. Vreau să împărtășesc experiența mea uimitoare cu cel mai mare jucător de vrăji DR ISIKOLO. Soțul meu mă înșela și când am aflat că am avut o luptă care l-a dus la cererea de divorț. am plâns și m-am îmbolnăvit când căutam online despre citate despre dragoste. Am văzut oameni vorbind despre DR ISIKOLO și lucrarea lui grozavă, al cărei caz a fost similar cu al meu. să nu-mi fac griji că după 48 de ore, soțul meu se va întoarce și va anula divorțul și va reveni la mine. după ce am făcut tot ce mi-a cerut să fac spre marea mea surpriză, la două zile după seara aceea, soțul meu a îngenuncheat implorându-mă să-l accept înapoi și am fost îndoielnic cu privire la astfel de lucruri dacă există vreodată de lucru pentru cineva, dar aici Depun mărturie și despre asta. vă mulțumesc încă o dată DR ISIKOLO, sunteți într-adevăr o binecuvântare pentru mine. el vă poate ajuta, de asemenea, să contactați: isikolosolutionhome@gmail.com sau Puteți să-l WhatsApp, de asemenea, la +2348133261196

Unknown a dit…

Este un privilegiu să împărtășești lumii această mărturie miraculoasă despre DR JOE. Sunt Elena Horvat în prezent în Anglia. Soțul meu a divorțat de mine cu 4 luni în urmă și am fost plin de remușcări pentru că nu știam ce să fac pentru a modifica problemele cu soțul meu. Am căutat ajutor pe internet cu privire la modul în care aș putea obține ajutor în căsătoria mea și am descoperit mari martori despre DR JOE care a fost progresist cu vrăjile sale. Am luat legătura cu el și iată că Dr. JOE mi-a spus că îmi va pregăti o vraja care să-l aducă înapoi pe soțul meu. Eram sceptic, dar nu aveam altă opțiune decât să lucrez cu el. 2 zile mai târziu, soțul meu m-a sunat și dragostea și fericirea au fost restabilite și l-am acceptat cu bucurie înapoi, astfel încât unirea mea cu el să funcționeze din nou perfect. Dacă aveți vreo problemă, contactați-l pe DR JOE, vă garantez 100% că vă va ajuta. e-mail: drjoesolutionspells@gmail.com sau numărul WhatsApp +1-7252404536

anonymous a dit…

Nu am crezut niciodată în vrăji sau magie până când nu am întâlnit acest jucător special de vrăji numit DR ISIKOLO. Bărbatul cu care am vrut să mă căsătoresc m-a lăsat la 3 luni de la ceremonia noastră de nuntă și viața mea a fost pe dos. A fost alături de mine timp de 4 ani și chiar îl iubesc atât de mult. m-a lăsat pentru o altă femeie fără motive. când l-am sunat, el nu mi-a preluat niciodată apelurile și nu vrea să mă vadă în jurul lui. Deci, când i-am spus omului ce s-a întâmplat. m-a ajutat să fac niște consultații și m-a făcut să-mi dau seama că cealaltă femeie a făcut niște vrăji peste soțul meu și acesta este motivul pentru care m-a părăsit. Mi-a spus că mă va ajuta să arunc o vrajă pentru al aduce înapoi. La început am fost sceptic, dar am încercat și în 2 zile, Soțul meu m-a sunat el însuși și a venit la mine cerându-și scuze. Nu pot să cred că se poate întoarce vreodată la mine, dar acum sunt fericit că s-a întors și suntem căsătoriți acum și trăim ca o familie fericită. Postez acest lucru pe forum dacă cineva are nevoie de ajutorul acestui om, îl puteți contacta prin acest WhatsApp: +2348133261196 sau prin e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com

Unknown a dit…

Astăzi sunt atât de fericit din cauza a ceea ce DR ISIKOLO a făcut vieții mele. Numele meu este Dora Leon. vraja lui este atât de eficientă și de rapidă și nu am văzut niciodată cu adevărat un om de ajutor ca el, mi-a rezolvat problema, nu mă așteptam, am întâlnit oameni care vorbeau despre marea sa vrajă, i-am colectat contactul și l-am contactat, a răspuns imediat și întreb despre problema mea, i-am explicat cu lacrimi, mi-a spus că îl contactez, nu ar trebui să-mi fac griji că soțul meu va reveni la mine, în măsura în care încă îl iubesc, am fost uimit. Imediat întreb ce voi face pentru a-l recupera pe soțul meu, s-a reunit pe mine și soțul meu în 48 de ore și dragostea și fericirea au fost restabilite. Mulțumesc DR ISIKOLO. Și tu poți fi ajutat de el. E-mail: isikolosolutionhome@gmail.com. Îl poți Whatsapp la +2348133261196

Unknown a dit…

Necredibilul tocmai s-a întâmplat în viața mea, soțul meu care m-a părăsit și copilul meu de 2 ani pentru o altă femeie, mi-a revenit. Lucrurile au fost grele pentru că nu am slujbă și îmi cer hrană, așa că mama mea a venit în salvarea mea să mă ducă pe mine și pe bebelușul meu de 2 ani acasă, deși problemele nu au fost rezolvate, dar a fost ceva mai bine pentru mine să caut un loc de muncă în timp ce mama mă ajuta cu bebelușul acasă, ea nu lucra, fratele meu era cel care avea grijă de ea, lucrurile nu mergeau cu adevărat pentru că nu am slujbă. În timp ce încă căutam un loc de muncă, a trebuit să îl contactez pe DR ISIKOLO. el mi-a dat informații relevante despre cum mă va ajuta pe care le-am respectat și, spre surprinderea mea, soțul meu a revenit la mine după 2 zile și m-a uimit atât de mult. când s-a întors, l-am iertat pentru că îl vreau înapoi, a venit acasă și ne-am stabilit și lucrurile au mers înapoi așa cum erau sau chiar mai bine. Iată cum îl contactează prin WhatsApp, la +2348133261196.

Unknown a dit…


Bună tuturor, vreau să dau rapid această recenzie incredibilă despre câștigarea loteriei mele, înainte de a câștiga loteria mea mare când lucram la Mercy Medical Center din Springfield, Massachusetts. Am lucrat în îngrijirea pacienților timp de 32 de ani și nu era nimic de arătat, în timp ce lucram, am continuat să joc jocul Loterie sperând și crezând că într-o zi voi câștiga la loterie și voi avea un vis de pipă, dar înainte de asta am avut am jucat la loterie în diferite ocazii, dar nu am câștigat, am decis să încerc ceva nou mergând dincolo de fizic, am citit despre dr. Ilekhojie cum a ajutat oamenii să câștige la loterie, l-am contactat și am încercat, a făcut o vrăjie câștigătoare la loto pentru eu și apoi dă-mi numărul câștigător să joc, nu eram sigur de toate, dar i-am dat o încercare, iată că a fost ca o magie am câștigat la loterie cu numerele pe care mi le-a dat. Dr. Ilekhojie este cu adevărat demn și de încredere, vă împărtășesc asta tuturor celor cărora le-a fost greu să câștige la loterie, dr. Ilekhojie vă poate ajuta să câștigați. aici sunt informațiile sale "E-mail: gethelp05@gmail.com WhatsApp: +2348147400259

Unknown a dit…

DR ISIKOLO a făcut-o din nou pentru mine după ce m-a ajutat să-l recuperez pe soțul meu. Vreau să anunț lumea despre DR ISIKOLO, marele jucător de vrăji care mi-a adus înapoi soțul meu, când am crezut că orice speranță s-a pierdut. așa că l-am contactat și am respectat tot ce mi-a spus să fac și într-adevăr, am obținut rezultatul în 48 de ore, așa cum m-a asigurat. DR ISIKOLO și-a folosit vraja lui puternică pentru a-mi pune un zâmbet pe față, aducându-mi bărbatul cu vraja lui, la început am crezut că visez când soțul meu s-a întors la mine în genunchi implorându-mă să o iert și să o accept înapoi și chiar de atunci el mă iubește mai mult decât mă așteptam vreodată, așa că mi-am jurat sinele că voi anunța lumea despre DR ISIKOLO pentru că este un om grozav. Ai probleme în relația ta? partenerul tău s-a despărțit de tine și încă îl iubești și îl vrei înapoi? Ai probleme cu finanțele tale? sau aveți nevoie de ajutor de orice fel, atunci contactați DR ISIKOLO astăzi pentru că vă garantez 100% că vă va ajuta la fel cum m-a ajutat. Site-ul DR ISIKOLO: https://isikololovetemple.com și adresa de e-mail este: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp lui pe: +2348133261196.

Unknown a dit…

Ajută-mă să-l sărbătoresc pe doctorul Isikolo pentru ajutorul său deosebit. Sunt unul dintre acei oameni care au spus că nu voi apela niciodată la un psihic, la un mag sau la orice altceva care să mă ajute cu problemele mele - cel mai puțin din toate problemele mele de dragoste, dar am ajuns la punctul în care știam că am nevoie de câteva îndrumări și sunt atât de bucuros că l-am găsit pe acest om numit DR ISIKOLO. Când aproape l-am pierdut pe David într-una dintre luptele noastre stupide și certurile noastre constante (s-a despărțit de mine), am crezut că am pierdut totul. Plâng toată ziua și cred că nu se va mai întoarce la mine. Am citit atât de multe mărturii despre vrăjirea de dragoste a Dr. Isikolo, despre cum a ajutat-o ​​să-l readucă pe fostul iubit înapoi. I-am trimis rapid un e-mail. și, de asemenea, să-l întorc pe soțul meu cu vraja lui de dragoste. Și când eram cel mai disperat, el nu a profitat de mine pentru că este sincer. Ați prestat un serviciu foarte bun pentru o persoană care are o adevărată nevoie. Nu știu cum ați făcut-o sau cum funcționează această vrajă de dragoste, dar tot ce știu este că FUNCȚIONEAZĂ și omul meu s-a întors la mine în 48 de ore așa cum mi-a promis !! Eu și soțul meu Davis suntem fericiți din nou împreună și voi fi întotdeauna recunoscător doctorului Isikolo. e-mail pentru orice fel de ajutor este foarte capabil și de încredere pentru ajutor: isikolosolutionhome@gmail.com sau puteți, de asemenea, să-l WhatsApp/SIGNAL la +2348133261196.

Cipriana Costas a dit…

Viața nu a fost ușoară cu mine după ce căsătoria mea a fost ruptă când soțul meu a plecat pentru divorț, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că l-a folosit pe DR WALE, care este ca un Dumnezeu pe Pământ pentru a-mi restabili căsătoria ruptă cu vraja sa puternică. Am suferit de depresie timp de 6 luni, dar astăzi, sunt atât de fericit că am cunoscut-o pe DR WALE pentru că vraja lui m-a făcut să cred că adevărul vrăjile sunt reale și funcționează. Am respectat fiecare instrucțiune pe care mi-a dat-o DR WALE pentru că mi-a promis că mă va face fericită și mândră și cu adevărat, toate acestea s-au întâmplat și soțul meu s-a întors la mine, cu genunchii pe pământ, cerându-mi iertare în câteva zile după ce am luat legătura cu el și acum suntem perfect legați din nou pe viață. Pot spune cu îndrăzneală tuturor celor de acolo că vrăjile DR WALE sunt într-adevăr cele mai bune și mai puternice. Îi sunt recunoscător pentru totdeauna până la sfârșitul timpului. Deci, vă puteți conecta cu el prin e-mail prin: WhatsApp / Viber: +2347054019402 sau prin e-mail: drwalespellhome@gmail.com

Anonymous a dit…

Există un om în care am încredere și face minuni cu vrăji, numele lui este DR WALE. mi-a salvat căsnicia acum nouă ani cu vraja lui. Soțul meu a cerut divorțul și a fost foarte jenant, rușinos și sfâșietor, am început să caut ajutor pe internet când am văzut diferite mărturii în care oamenii l-au apreciat pe DR WALE pentru că i-a ajutat să-și restabilească relația, așa că l-am contactat prin WhatsApp: +2347054019402 pt. ajutor și el a răspuns și a promis că mă va ajuta să-mi refac căsnicia cu vraja lui. Am făcut cum mi-a spus el și câteva zile mai târziu, soțul meu s-a întors, implorându-mă în genunchi să-l iert și să-l accept înapoi. A anulat divorțul, au trecut nouă ani și suntem încă fericiți căsătoriți. Voi continua să-l apreciez pe DR WALE pentru că este un Dumnezeu pe Pământ. El te poate ajuta si pe tine. Contactați-l prin WhatsApp: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com

Anonymous a dit…

Bună, sunt atât de fericit că împărtășesc asta, încă nu pot să-ți mulțumesc suficient de puternic DR WALE, soțul meu a plecat pentru o doamnă mai tânără pentru că nu am putut să nasc din cauza PCOS, am fost atât de devastată încât am fost singură, am plâns mult Am încercat chiar să-mi iau viața, apoi prietena mea mi-a spus despre acest bărbat grozav DR WALE care a ajutat-o ​​să-și facă căsnicia perfectă, am accesat și eu online și am făcut mai multe cercetări despre el acolo, am văzut și o mulțime de vești bune despre DR WALE. așa că l-am contactat fără teamă și fără griji în mintea mea, pentru că știam că cu el totul va fi în regulă, mi-a spus tot ce trebuie să plătesc, ceea ce a fost o taxă convenabilă și am făcut-o și el și-a făcut treaba și mi-a trimis un videoclip. DR WALE și mi-a spus să aștept câteva săptămâni că se va întoarce. Săptămâna următoare, spre cea mai mare surpriză a mea, soțul meu a fost în genunchi și mi-a spus că îmi pare rău pentru durerile pe care mi le-a provocat. chiar acum sunt atat de fericita, nu s-a oprit aici, sunt mandra sa spun ca sunt insarcinata in 3 saptamani. Multumesc mult DR WALE Sunt vesnic recunoscator..Aici contactul lui...WhatsApp/Viber : +2347054019402 SAU
E-mail: drwalespellhome@gmail.com

annonymous a dit…

V-aș spune cu plăcere că am reușit să pun capăt problemei mele cu divorțul și să-mi restabilim căsnicia din nou, nu știu ce s-a întâmplat peste soțul meu că a cerut divorțul, am încercat să-l conving, dar nu m-a ascultat, nu am avut altă opțiune decât să caut ajutor oriunde m-am putut gândi și am ajuns până la a-l contacta pe DR Ajayi și acum mă bucur că i-am cerut ajutorul. Pentru că dacă nu ar fi fost doctorul Ajayi, nu știu ce s-ar fi întâmplat cu căsnicia mea, pentru că îmi iubeam soțul și nu puteam suporta să-l pierd. Vraja a funcționat ca prin magie, soțul meu s-a schimbat și a început să arate dragoste în loc de divorțul pe care îl plănuia. Sunt prea fericit că totul este la locul lui acum. Aș recomanda cu plăcere Dr. Ajayi oricărei persoane care trec prin probleme de căsătorie și doresc să pună capăt. Dacă aveți nevoie de ajutorul unui vrăjitor autentic, contactați Dr. Ajayi pe Whatsapp / Viber: +2347084887094 sau E-mail: drajayi1990@gmail.com, cred că nu vă va dezamăgi.

Lucy Parker a dit…

Am avut inima mai zdrobită timp de 10 luni. Am continuat să plâng ca un bebeluș care caută ajutor pentru a-mi restabili căsnicia și a-l aduce înapoi la mine. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru milă prin Fiul lui Kudi, care m-a ajutat să restabilim pacea înapoi în casa mea, cu vraja sa puternică de dragoste care a îndepărtat-o ​​pe doamna rea ​​pe cale de a fi cu ceea ce Dumnezeu a unit împreună. Astăzi m-am bucurat de dragostea față de soțul meu. Trebuie să-l apreciez pe Son of Kudi pentru tot ceea ce a făcut pentru a restabili pacea. Îi las și contactul aici pentru cine are nevoie de ajutor în căsătorie sau vrei ceva în viață să-l contacteze prin e-mail sonofkudi@gmail.com sau WhatsApp 2348108149120. De asemenea, poți trimite un mesaj pe Telegram 08108149120

anonymous a dit…

Vrajă de dragoste uimitoare pentru a te întoarce cu partenerul tău și a-ți remedia relația ruptă
Eu sunt Doris Arsen. Soțul meu m-a părăsit acum 3 luni și m-a forțat să semnez actele de divorț și am fost complet zdrobită. Și nu am putut să revin în nicio formă emoțională. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest uimitor și genial vrăjitor care mi-a venit în ajutor. Wow! Acest vrăjitor m-a ajutat atât de mult. Dr. Isikolo mi-a garantat o vrăjire urgentă de 24 de ore, din care am acceptat-o. Șocant! în această lună, pe 5 septembrie 2019, soțul meu m-a sunat înapoi cu o mulțime de scuze după 48 de ore pe care mi le-a asigurat și a făcut tot posibilul pentru a retrage actele de divorț care erau în derulare anterior cu puterea acestui vrăjitor care face minuni. Unii oameni au mărturisit că și-a adus înapoi fostul iubit, alții au mărturisit că restaurează uterul, vindecă cancerul, virusul herpes simplex și alte boli. Mulțumesc atât de mult Doamne pentru vrăjile tale puternice. expresiile nu sunt suficiente pentru a spune mulțumesc. Trimiteți un e-mail la Dr. Isikolo pentru orice ajutor: isikolosolutionhome@gmail.com Îl puteți, de asemenea, pe WhatsApp la +2348133261196.

Anonymous a dit…

Numele meu este Hanah. Sunt fericită să împărtășesc mărturia mea aici astăzi cu lumea. Nu mă imaginez niciodată făcând asta, dar sunt plin de bucurie și vreau ca și alții să aibă ajutorul lor. Ca secretară de birou de profesie, am doi copii cu un soț. Soțul meu ne-a abandonat pe mine și pe copiii noștri fără nicio explicație, tocmai a plecat din casă și următorul lucru pe care l-am auzit este că se vede cu o altă femeie, am încercat toate mijloacele posibile să-l aduc înapoi acasă, dar s-a comportat ciudat față de mine și chiar a neglijat copiii. Am fost frustrat și devastat, am căutat ajutor din diferite unghiuri până când am văzut o postare despre Dr Ajayi, un vrăjitor. Am contactat vrăjitorul, care mi-a spus ce să fac. M-a asigurat că va arunca o vrajă și totul va fi bine în trei zile, dar am fost sceptic, m-am gândit la asta înainte de a-l contacta din nou, am trecut prin procesul împreună și, spre surprinderea mea, vraja a funcționat și soțul meu. s-a întors acasă și a îngenuncheat pentru a cere iertare dar primul a fost un apel surpriză de la el pentru că nu am mai vorbit de aproximativ 6 luni. Dr Ajayi este cu adevărat un om al cuvintelor sale, dacă aveți probleme în relația voastră sau în orice aspect al vieții voastre, contactați vrăjitorul Dr Ajayi pentru o soluție de durată.

E-mail: drajayi1990@gmail.com
Număr WhatsApp: +2347084887094

Unknown a dit…

Iubitul meu s-a despărțit de mine acum 2 luni, pentru că a simțit că îl înșel cu un prieten de-al meu bărbat, am încercat tot ce am putut să-i explic, dar a făcut ureche surda, am fost devastată emoțional pentru că l-am iubit cu adevărat până când Am văzut o postare pe internet despre DR ISIKOLO care îi ajută pe oameni să-și recapete iubitul pierdut. La început m-am îndoit dacă era real pentru că nu am crezut niciodată în astfel de lucruri, dar am decis să-i dau o încercare. L-am contactat și mi-a spus ce să fac și am făcut-o, apoi mi-a făcut o vrajă de dragoste Procesul vrăjii de reunire a iubiților este foarte simplu și lucrează dezinteresat cu oameni. Dragostea și afecțiunea pe care eu și iubitul meu le-am împărtășit au fost restabilite în 48 de ore și ne-am bucurat din nou împreună. dacă aveți nevoie de ajutor pentru a vă ajuta cu relația sau problema căsătoriei. Iată contactul lui, WhatsApp/Viber el pe: +2348133261196, e-mail-i prin: isikolosolutionhome@gmail.com

Unknown a dit…

Sunt foarte surprinsă pentru experiența miraculoasă și minunile Dr. Isikolo care au fost răspândite pe internet și în întreaga lume. Cum a ajutat minunat oamenii din întreaga lume să-și restaureze iubiții pierduți. L-am contactat după ce am trecut prin atâtea mărturii de la diferiți oameni. El a ajutat să-l aducă înapoi pe fostul iubit, i-am spus despre soțul meu care m-a abandonat acum aproximativ 8 luni și a plecat de acasă cu tot ce aveam. Am fost nedumerit când mi-a spus doar să zâmbesc și să mă odihnesc asigurându-mă că se va ocupa de toate în doar 48 de ore. După a doua zi, soțul meu m-a sunat, am fost atât de șocată, am preluat apelul și nu am putut. nu-mi cred urechilor. Chiar mă implora să-l iert și făcea promisiuni la telefon, mi-a spus doar să împărtășesc veștile bune în toată lumea. Dacă aveți nevoie de un vrăjitor eficient și real pentru orice problemă din viața dvs., îl puteți contacta pe DR ISIKOLO pe e-mailul său: isikolosolutionhome@gmail.com sau pe WhatsApp-ul lui la: +2348133261196

Anonymous a dit…

Vreau să-i mulțumesc foarte mult lui DR WALE pentru munca minunată pe care a făcut-o pentru mine, ajutându-mă să-mi salvez căsnicia, soțul meu a cerut o scrisoare de divorț din cauza micii neînțelegeri pe care am avut-o în ultimele luni, și eu niciodată mi-am dorit asta pentru că îmi iubesc atât de mult soțul și toată investiția noastră a fost o afacere comună și nu vreau să fiu departe de familia mea și de cei doi copii drăguți ai mei. Prietenul meu mi-a spus despre DR WALE și despre cum a ajutat-o ​​și el cu problemele ei conjugale, așa că a trebuit să-l contactez pentru că vreau să-l opresc pe soțul meu să completeze scrisoarea de divorț și vreau să-mi țin familia unită și, după ce l-am contactat, am Mi s-a spus ce trebuie să fac și când aveam de gând să încep să văd rezultatul, am făcut așa cum mi-a spus DR WALE și după ce în câteva zile soțul meu m-a sunat și a început să-mi ceară iertare și totul a fost ca un vis pentru mine și noi toți trăiesc din nou fericiți împreună, datorită lui DR WALE. Contactați-l astăzi pentru ajutor conjugal prin numărul Whatsapp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

Unknown a dit…

Vreau să-i mulțumesc marelui doctor Ilekhojie pentru că mi-a adus înapoi soțul într-o clipă după ce am fost înșelat de atât de mulți vrăjitori falși online. Cu ajutorul doctorului Ilekhojie, îmi doresc sufletul prin el, aducându-mi soțul înapoi în câteva zile, ceea ce alții nu puteau face. Vreau să-i mulțumesc foarte mult doctorului Ilekhojie pentru că mi-a adus înapoi fericirea. Dacă există cineva care are nevoie de ajutor, vă voi sfătui să contactați Dr. Ilekhojie pentru ajutor cât mai curând posibil, deoarece cu siguranță vă va reda bucuria pierdută. Adresă de e-mail: (gethelp05@gmail.com) Spune: /WhatsApp: (+2348147400259)

Anonymous a dit…

Salut, prieteni, sunt atât de bucuros când scriu acest articol astăzi să spun lumii cum DR WALE mi-a vindecat VIRUSUL HSV, am fost detectat cu HSV-1 ȘI HSV-2 de acum șase ani, de atunci viața mea a fost complet bizară. si agonie, am folosit atat de multe medicamente care mi-au fost prescrise de mai multi medici, dar nu mi-a vindecat VIRUSUL HSV si nici nu mi-a redus durerea, pana cand un anume cautam solutie pe internet, apoi ca prin minune am dat peste DR WALE, puternicul herbalist care vindecă numeroase persoane INFECȚIA HSV-1 ȘI HSV-2, apoi i-am contactat numărul de WhatsApp la +2347054019402 i-am explicat totul și i-am pregătit un remediu care îmi vindecă total boala HSV-1 ȘI HSV-2 după ce am primit medicamentul lui pe bază de plante, așa că prietenii mei telespectatori de ce să aștepte și să sufere când există cineva ca DR WALE care poate vindeca orice boală HIV/ CANCER/ VIRUS HEPATIT B, îl puteți contacta prin WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@ gmail.com

Unknown a dit…

Numele meu este Toni Macyte. Călătoria mea de restaurare a căsătoriei a început acum 3 zile, când soția mea de 22 de ani m-a schimbat cu un bărbat cu 10 ani mai tânăr. Eu am 57 de ani, iar ea 55. Am trecut prin deșert și în timpul călătoriei l-am găsit pe DR ISIKOLO. Dumnezeu l-a folosit pentru a-mi vindeca inima zdrobită și mi-a îndepărtat durerile cu vraja Sa de Iubire Puternică. a fost una grea pentru mine să încerc să o aduc înapoi acasă fără succes și a devenit o agonie pentru copiii mei și pentru mine. Am încredere în Domnul și știu că El îmi va restabili căsnicia. I-am explicat totul și mi-a spus ce să fac, ceea ce am făcut și el și-a făcut partea lui, iar soția mea s-a întors acasă la mine și la copiii noștri în mai puțin de 48 de ore. Trebuie să avem credință. Credința este asigurarea lucrurilor la care sperăm și convingerea lucrurilor nevăzute. Bărbații și femeile vă rog să nu renunțați, Dumnezeu îl poate folosi pe DR ISIKOLO pentru a vă restabili căsnicia sau relația. Nu pierde speranta. Trebuie să te îndrăgostești de Domnul. Contactați DR ISIKOLO Pentru o vrajă puternică de dragoste pentru a obține soluții. prin e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp pe: +2348133261196.

Unknown a dit…

Anul trecut, logodnicul meu m-a părăsit doar pentru că l-am prins că mă înșela cu o altă femeie în casa lui, de atunci nu mă mai sună, îmi trimite mesaje și chiar a venit la mine acasă să mă întrebe. Eram atât de supărată și supărată și aveam nevoie de ajutor pentru a-mi rearanja relația. L-am contactat pe Doc și i-am explicat totul, după ce i-a explicat mi-a spus ce să fac și am făcut-o, apoi a efectuat un ritual de reconciliere pentru a-l aduce înapoi la mine. După 24 de ore, iubitul meu m-a sunat și a început să mă roage să-l accept înapoi. Dacă îți dorești iubitul înapoi, contactează Doc acum, (gethelp05@gmail.com sau whatsapp: +2348147400259)

Anonymous a dit…

VÝKONNÝ KOULEL, KTERÝ VRÁTIL MÉHO MANŽELA ZPĚT DO ŽIVOTA, POTOM MĚ Opustil DR WALE WHATSAPP/VIBER : +2347054019402 NEBO PROSTŘEDNICTVÍM E-MAILU DRWALESPELLHOME@GMAIL.COM
Dobrý den, přátelé, chci tímto médiem poděkovat DR WALE, protože přivedl zpět mého manžela. můj manžel mě opustil kvůli své bývalé přítelkyni, kterou měl předtím, než si mě vzal, je to pro mě těžká situace Volal jsem a prosil ho, aby se vrátil odmítl řekl, že už mě nemiluje Zkoušel jsem všechny možné způsoby, jak ho dostat zpět, všechno bylo Marně jsem o tom řekl své přítelkyni a ona mi dala kontakt na DR WALE a já jsem mu WhatsApp řekl a řekl mu svůj problém a on mi řekl, co mám dělat a já to udělal a on seslal kouzlo lásky, které během týdnů přivedlo zpět manžela. Pokud potřebujete pomoc při opětovném spojení se svým bývalým, chatujte s DR WALE přes WhatsApp/Viber: +2347054019402 nebo drwalespellhome@gmail.com

wilfredaoberg a dit…

Playtech casino games | Bonus codes, deposit match - Casinos.info
If you have 제주도 출장마사지 been 전주 출장마사지 looking for a casino that is bet365 powered by 경기도 출장샵 the same software 안양 출장마사지 provider, then you will surely find the top slots with the best odds.

Unknown a dit…

Îi voi fi pentru totdeauna îndatorat marelui DOCTOR ISIKOLO pentru că mi-a reparat căsnicia ruptă. Numele meu este Maria Artur. După ce soțul meu m-a părăsit pentru amanta lui timp de 3 luni. Nu am crezut niciodată în vrăji până când prietenul meu mi-a făcut cunoștință cu el. La început, am fost sceptic în privința lui, pentru că am auzit multe despre vrăjitorii falși, dar mi-am lăsat îndoielile în urmă pentru că eram disperat să-mi aduc soțul înapoi și am făcut conform ce mi-a spus el să fac. Acum, soțul meu s-a întors în doar 48 de ore de la contactul cu el. Traiesc din nou fericit cu sotul meu dupa 6 luni de divort si nu ma voi odihni pana nu va fi cunoscut in toata lumea. De asemenea, este specializat în vrăji de protecție, vrăji de loterie, vrăji de înălțime E.T.C. Conectați-vă acum cu DOCTORUL ISIKOLO, adresa lui de e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com Îl puteți și pe Whatsapp la +2348133261196.

Unknown a dit…

VÂRGILE DE DRAGOSTE CARE FUNCȚIONEAZĂ PERFECT ȘI RĂMÂNE PERMANENTE PENTRU ÎNTÂND.
Împărtășesc această mărturie partenerilor care suferă în relațiile lor, deoarece există o soluție durabilă. Soțul meu ne-a lăsat pe mine și pe cei 2 copii ai noștri pentru o altă femeie timp de 2 ani. Am încercat să fiu puternică doar pentru copiii mei, dar nu am putut controla durerile care îmi chinuiau inima. Am fost rănit și confuz. Am avut nevoie de ajutor, așa că am făcut o cercetare pe internet și am dat peste un site pe care am văzut că DR ISIKOLO, vrăjitor, poate ajuta la recuperarea iubiților. L-am contactat și a făcut o rugăciune specială și o legătură de dragoste pentru mine. Spre surpriza mea, dupa 2 zile, sotul meu s-a intors acasa. Așa ne-am reunit din nou și a fost multă dragoste, bucurie și pace în familie. Puteți, de asemenea, să contactați DR ISIKOLO, care este un puternic vrăjitor pentru soluții, pe e-mailul său de contact: isikolosolutionhome@gmail.com. Puteți, de asemenea, să-l trimiteți prin WhatsApp la +2348133261196.

Allison Howarts a dit…

Când l-am găsit pe Dr.Ogaga, aveam o nevoie disperată să-l aduc înapoi pe fostul meu iubit. M-a părăsit pentru o altă femeie. S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în această situație. M-a părăsit după 3 ani fără nicio explicație. Îl contactez pe Dr.Ogaga prin contactul său și El mi-a spus ce trebuie să fac înainte să mă poată ajuta și am făcut ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce și-a dorit, a făcut o vrajă de dragoste pentru a ne ajuta să ne întoarcem împreună. La scurt timp după ce și-a făcut vraja, iubitul meu a început să-mi trimită din nou mesaje și s-a simțit îngrozitor pentru ceea ce m-a supus. A spus că am fost cea mai importantă persoană din viața lui și știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis față de mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când m-a ajutat dr. Ogaga, partenerul meu este foarte stabil, fidel și mai aproape de mine decât înainte. Recomand cu caldura Dr.Ogaga oricui are nevoie de ajutor. E-mail: ogagakunta@gmail.com
1) Vrăji de dragoste
2) Vrăji de dragoste pierdută
3) Vrăji de divorț
4) Vrăji de căsătorie
5) Vraja de legare.
6) Vrăji de despărțire
7) Alungați un Iubit trecut
8.) Vrei să fii promovat în biroul tău/ Vraja de loterie
9) vrei să-ți mulțumești iubitul
Contactați acest om grozav dacă aveți vreo problemă pentru o soluție de durată
ogagakunta@gmail.com

Unknown a dit…

Am citit câteva mărturii despre vrăjile de dragoste ale Dr. Isikolo despre cum a ajutat mulți oameni să-și aducă înapoi foștii iubiți în 48 de ore. Sincer, mă gândeam doar dacă asta era real și dacă acest bărbat ar putea ajuta cu adevărat să-mi aducă înapoi iubitul pe care îl iubesc atât de mult. Am decis să-l contactez pentru că îmi iubesc foarte mult iubitul și suntem despărțiți de câteva luni, mi-a fost foarte dor de el. Am încercat toate celelalte mijloace pentru a-l recupera, dar nu am reușit. L-am contactat pe Dr. Isikolo și mi-a spus că fostul meu se va întoarce la mine în următoarele 48 de ore, după ce voi respecta procedurile privind modul în care se face totul. Dr. Isikolo mi-a dat seama cât de mult l-am iubit și l-am dorit. Și a deschis ochii pentru a-și imagina cât de mult avem împreună. Fostul meu s-a întors la mine acum. În timp ce scriu această mărturie chiar acum, sunt cea mai fericită fată de pe pământ, iar eu și iubitul meu trăim o viață fericită, iar dragostea noastră este acum mai puternică ca niciodată. contactează-l și nu te va dezamăgi. de asemenea. Adresa de e-mail a lui: isikolosolutionhome@gmail.com Puteți, de asemenea, să-l puteți pe WhatsApp la +2348133261196.

Unknown a dit…

Numele meu este Monalisa Landeka. Din abundența bucuriei din inima mea, vorbesc foarte bine despre DR ISIKOLO. A venit în ajutorul meu când viața mea a fost ruinată luni de zile. Iubitul meu m-a părăsit pentru o altă doamnă și nu știam că era controlat de minte și hipnotiza. Am făcut tot ce am putut pentru a-l face să se întoarcă la mine, dar totul în zadar. A plecat din oraș cu doamna și nu am auzit niciodată de el și nici măcar nu l-am mai văzut. Am căutat ajutor online când am citit despre modul în care DR ISIKOLO a ajutat alte femei care aveau aceleași probleme. L-am contactat și mi-a spus tot ce trebuia făcut, ceea ce am respectat. Așa cum a promis, dragostea și fericirea pe care le-am împărtășit cu partenerul meu au fost restaurate, iar el a fost curățat de farmecul întunecat pe care l-au pus asupra lui și s-a întors la mine după 48 de ore. DR ISIKOLO este sincer în a ajuta oamenii și vă poate ajuta dacă decideți astăzi să îl contactați. Contactul său de e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com Puteți, de asemenea, să-l puteți pe WhatsApp la +2348133261196.

Unknown a dit…

Multumesc Dr Ogundele! Soțul meu a vrut să divorțeze pentru că se vedea cu o altă femeie, am aflat despre un vrăjitor grozav. După munca doctorului Ogundele, soțul meu a anulat procesul privind divorțul. Și ne-am întors acasă după 24 de ore și acum suntem fericiți împreună. I-am spus doctorului Ogundele că îi voi împărtăși munca bună, de aceea împărtășesc asta aici pentru ca oamenii să știe despre acest om mare și cinstit, dacă aveți probleme în relație sau căsătorie sau orice alte probleme, îi puteți scrie pe WhatsApp și Viber Chat: +27638836445. Numele meu este Sabina.

Anonymous a dit…

A durat câteva zile până când vraja mea a ieșit la lumină și rezultatele sunt uimitoare... să te binecuvânteze și Dumnezeu să te țină în siguranță și bine. Mi-am recăpătat fostul cu ajutorul doctorului Ilekhojie. Toată viața mea nu am văzut niciodată așa ceva. Mă simt foarte fericit și împlinit că am luat decizia corectă. Este atât de real și de puternic!! Whatsapp-i direct +2348147400259. Dacă vrei iubire necondiționată, trebuie să te dăruiești complet. Dragostea este un angajament, nu un sentiment. Stiu diferenta. Relațiile necesită un angajament serios pe care majoritatea nu îl au. Căsătoria este și mai grea și cei mai mulți nu sunt capabili să se ocupe de responsabilitățile de a fi loiali, credincioși, dedicați și devotați soției și vieții tale împreună, deoarece aceasta este prioritatea ta și nimic altceva nu contează. Luați legătura cu Dr. Ilekhojie și el vă va rezolva toate problemele de căsătorie sau relație. E-mail: (gethelp05@gmail.com)

Unknown a dit…

Soțul meu m-a părăsit pentru o femeie mai tânără și am fost devastată. Parcă l-ar fi avut sub o vrajă malefică, Collin s-a întors împotriva mea peste noapte fără niciun avertisment. Eram disperat să se întoarcă pentru că am construit multe împreună și le-ar rupe inimile copiilor. Am folosit fiecare site de vrăji pe care l-am putut găsi fără rezultate. Apoi am văzut o mărturie specială despre doctorul Ilekhojie și mi-a dat cu adevărat speranță, deoarece era similar cu cazul meu. L-am contactat și mi-a explicat totul despre ce ar trebui să fac. A început să lucreze cu mine în aprilie și, ca urmare a întregii sale lucrări minunate, Collin este aici chiar acum lângă mine, ceea ce este un vis devenit realitate. Sunt atât de fericit și privilegiat că l-am cunoscut pe Dr. Ilekhojie. Mulțumesc! Dacă aveți probleme similare, vă rugăm să contactați Dr. Ilekhojie și fiți siguri că veți primi ajutor. WhatsApp lui +2348147400259 sau e-mail: gethelp05@gmail.com

Elena Nino a dit…

Sunt Ingrid, aș dori să vă împărtășesc o mărturie remarcabilă despre cum am obținut un împrumut de 200.000 de euro, un împrumut prin investiție de credit ELENA NINO și tot felul. dacă sunteți interesat de un împrumut contactați prin e-mail: Elenanino0007@outlook.com

Anonymous a dit…

Sunt divorțat de câțiva ani acum. Pe măsură ce anii au trecut, mi-am dat seama că căsnicia mea s-a spulberat, m-a lăsat rupt și deprimat. A fost cea mai mizerabilă și plină de suflet din viața mea, nimic altceva nu contează, îmi doream doar casa înapoi și să fiu fericit din nou. Cumva, am dat peste o postare despre lucrările miraculoase ale lui DR WALE și la doar o săptămână după consultarea cu el, respectându-i cu sârguință instrucțiunile, fostul meu soț a contactat mine, și-a cerut scuze și gata să facă lucrurile să meargă. Acum plănuim o vacanță împreună, pentru a recupera toate timpurile pierdute, acum sunt super încântată și fericită, în plus, îi sunt veșnic recunoscător lui DR WALE pentru restaurarea casei mele.. Îl puteți contacta pentru ajutor pentru a restabili dragostea și pacea în căsătoria sau relația ta. Îl poți WhatsApp/Viber pe +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

Anonymous a dit…

Numele meu este Riana din Romania. Vreau să depun mărturie despre un vrăjitor puternic care mi-a întors fostul iubit, totul a început când l-am prins înșelând și l-am confruntat despre asta, era furios și nu mai vorbește cu mine. Din acea zi a început să se poarte ciudat, apoi mi-a spus că nu mă mai vrea, că iubește pe altcineva.. Eram atât de diversificat încât am plâns toată ziua și noaptea, chiar m-a blocat de pe instagram și de la telefon, așa că am nu mai putea ajunge la el. Acest lucru m-a întristat și a plâns și mai mult. Căutam ceva online când am văzut un comentariu despre munca extraordinară a doctorului Ibinoba, l-am contactat și i-am spus despre problemele mele și am făcut tot ce mi-a cerut să fac. Potrivit lui, după 72 de ore, fostul meu se va întoarce la mine, ei bine, mă îndoiam de el, pentru că fostul meu nu mai voia să aibă nimic de-a face cu mine. A doua zi, spre cea mai mare surpriză a mea, m-a sunat și m-a implorat să o fac. mai da-i o sansa. Acum suntem amândoi fericiți împreună.. Toate mulțumim doctorului Ibinoba. De asemenea, poate ajuta pe oricine cu orice problemă din această viață dacă îi puteți trimite mesaj pe WhatsApp: +2348085240869

Anonymous a dit…

Vreau să folosesc aceste mijloace posibile pentru a aprecia un bărbat pe care îl țin cu recunoștință sinceră și mare stima pentru ajutorul și bunătatea pe care mi l-a oferit. Vreau să-i spun UN MARE MULȚUMESC lui DR WALE, într-adevăr, ești CEL MAI MARE CĂSTRATOR DE Vrăji din lume. Fără a compromite cuvintele, DR WALE m-a ajutat să-mi recuperez căsnicia pierdută de mult cu soțul meu și, de asemenea, să-mi readuc viața la lumină când credeam că totul a dispărut. Sunt o creatură nouă acum cu ajutorul vrajei sale puternice. Prieteni de aici, vă rog, vă rog să nu căutați mai departe spammeri care acționează ca adevărați aruncători de vrăji, CEL MAI ADEVARAT și CEL MAI ADEVĂRAT CASTER este DR WALE, CEL MAI MARE din lume. este atât de fidel cuvintelor sale și cuvintele lui sunt substanțiale. contactați-l acum pe WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

Unknown a dit…

Tocmai mi-am revenit fostul soț cu ajutorul experților în vrăji de dragoste DR JOE. Soțul meu m-a părăsit pentru o altă femeie. Au fost doar 3 ani de la căsnicia noastră. Cel mai dureros lucru este că am fost însărcinată cu al doilea copil. L-am vrut înapoi și am făcut tot ce era la îndemână să-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar. L-am implorat cu tot, i-am făcut promisiuni dar a refuzat. I-am explicat prietenei mele problema mea și ea mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care m-ar putea ajuta să fac o vrajă pentru a-l aduce înapoi. Nu am avut de ales decât să încerc. I-am trimis un mesaj vrăjitorului numit DR JOE și m-a asigurat că nu este nicio problemă și că totul va fi bine înainte de 48 de ore. A făcut vraja și, în mod surprinzător, 11 ore mai târziu, soțul meu m-a sunat. Am fost atât de surprins. Am răspuns la apel și tot ce a spus a fost că îi pare atât de rău pentru tot ce s-a întâmplat. A vrut să mă întorc la el și apoi am știut că dragostea și fericirea pe care le împărtășim au fost pe deplin restaurate. dacă ești aici și iubitul tău te refuză sau soțul tău s-a mutat la o altă femeie, nu mai plânge, contactează-ți acum Dr. Joe pentru ajutor. Iată adresa lui de e-mail de contact: drjoesolutionspells@gmail.com) sau WhatsApp +1-3306946798

Unknown a dit…

Numele meu este Tamara Sebastian și sunt aici să-i aduc recunoștință lui DR ISIKOLO pentru ajutorul său de a-mi salva relația. Iubitul meu m-a părăsit pentru că m-am temperat repede și m-am luptat cu el de mai multe ori din cauza nesiguranțelor, văzându-l vreodată aproape de orice altă doamnă. Nu am putut găsi o modalitate mai bună de a-l face să se întoarcă la mine și DR ISIKOLO a venit în ajutorul meu. Când l-am contactat, mi-a spus tot ce trebuia să știu despre cum vor fi restabilite dragostea și legătura dintre mine și bărbatul meu. M-am conformat și el a făcut treaba fără ezitare și imediat după 48 de ore, iubitul meu m-a sunat. Sunt fericit și plin de viață datorită bunăvoinței lui DR ISIKOLO. Îi îndemn pe oricine trece prin probleme să-l contacteze acum și cu siguranță te va ajuta. E-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau dacă preferați WhatsApp, trimiteți-i un mesaj: +234-8133261196

Unknown a dit…

Călătoria mea de restaurare a căsătoriei a început acum câteva luni, când soția mea de 22 de ani m-a schimbat într-un bărbat cu 10 ani mai tânăr. Eu am 57 de ani, iar ea 55. Am trecut prin deșert și în timpul călătoriei l-am găsit pe doctorul Isikolo. Dumnezeu l-a folosit pentru a-mi vindeca inima zdrobită și mi-a îndepărtat durerile cu vraja Sa de Iubire Puternică. a fost una grea pentru mine să încerc să o aduc înapoi acasă fără succes și a devenit o agonie pentru copiii mei și pentru mine. Am încredere în Domnul și știu că El îmi va restabili căsnicia. I-am explicat totul și mi-a spus ce să fac, ceea ce am făcut și el și-a făcut partea lui, iar soția mea s-a întors acasă la mine și copiii noștri în mai puțin de două zile. Trebuie să avem credință. Credința este asigurarea lucrurilor la care sperăm și convingerea lucrurilor nevăzute. Bărbații și femeile vă rog să nu renunțați, Dumnezeu îl poate folosi pe Doctor Isikolo pentru a vă restabili căsnicia sau relația. Nu pierde speranta. Trebuie să te îndrăgostești de Domnul.
Contactați doctorul Isikolo Pentru o vrajă puternică de dragoste trimisă de la Dumnezeu. prin e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp pe: +2348133261196

Unknown a dit…

Soțul meu de opt ani m-a părăsit. Nu mâncam și nu vorbeam cu nimeni, plângeam mult, eram atât de deprimat încât am ajuns la spital din cauza stresului. Într-o zi, în timp ce căutam online pentru a obține ajutor, pentru că îl iubesc și îmi pasă profund de el și vreau doar să se întoarcă acasă. Am găsit atât de multe mărturii despre Dr. Ilekhojie încât a rezolvat atât de multe probleme de relație... Am fost obligat să-l sun și să-i explic totul pentru că am văzut o mulțime de povești bune despre el. Mi-a spus că soțul meu se va întoarce în câteva zile după ce mă va ajuta cu o vrajă de împăcare. Am făcut cum mi-a spus și am oferit tot ce mi-a cerut și în exact 3 zile, soțul meu s-a întors acasă din proprie voință și a cerut să se împace. Sunt atât de fericit că doctorul Ilekhojie a făcut ceea ce a promis. Vrei orice ajutor în căsnicia ta, vorbește cu Dr Ilekhojie. E-mail gethelp05@gmail.com WhatsApp/Viber +2348147400259

Anonymous a dit…

Promit că voi împărtăși această mărturie peste tot în lume odată ce soțul meu se va întoarce la mine. Lucrurile nu merg doar până când faci alegerea corectă în viața ta. În viața mea, am făcut alegerea corectă când l-am contactat pe Dr.Ibinoba, marele vrăjitor specializat în restabilirea relațiilor sau căsniciilor rupte. Numele meu este Patricia din Albany, New York City, SUA, și sunt aici pe acest site pentru a-i mulțumi Dr. Ibinoba pentru munca bine făcută Pentru că nu am crezut niciodată că mi-aș fi recuperat soțul după ce m-a părăsit timp de peste un an cu cei 8 noștri. băiat de un an, dacă nu de dragul Dr. Ibinoba care m-a ajutat, nu aș fi fost aici astăzi. De aceea nu voi părăsi acest site fără să renunț la datele de contact ale Dr. Ibinoba. Contactați Dr. Ibinoba, pentru a-ți restabili căsnicia sau relațiile rupte, îl poți suna sau pe Whatsapp la +2348085240869, e-mail: dromionoba12@gmail.com..Mulțumesc mult Dr Ibinoba.

anonymous a dit…

Sunt atât de fericit astăzi pentru ceea ce a făcut Dr Joe pentru mine. Logodnica mea s-a despărțit de mine în ultimele trei luni pentru că a crezut că o înșel. Așa că în ultimele trei luni am încercat să o implor, dar ea tot spune același lucru și că nu vrea să ne întoarcem din nou, că nu poate avea încredere în mine. Așa că am luat legătura cu Dr. Joe, care mi-a spus că iubitul meu se va întoarce la mine dacă sunt serios și gata să respect procedurile. Nu am avut de ales decât să fiu de acord cu termenii și și-a făcut cu bucurie partea lui. Deși eram încă sceptic cu privire la posibilitatea de a o recupera, am fost uimit după două zile când am primit un mesaj de la logodnica mea plin de remușcări pentru tot ceea ce a făcut și cum a gestionat situația într-un mod nepotrivit. Am avut o întâlnire și am rezolvat totul și suntem din nou fericiți împreună. Contactează-l dacă și tu ai nevoie de ajutor. E-mailul lui este (drjoesolutionspells@gmail.com) sau WhatsApp +1-3306946798

Anonymous a dit…

Numele meu este Douglas! Nu am crezut niciodată că voi fi din nou fără HSV, DR.Ibinoba mi-a dat motive să fiu fericit, am fost pozitiv pentru HSV timp de 2 ani și toate mijloacele și medicamentele pe care le-am încercat pentru tratament nu mi-au fost de ajutor, dar când am Am venit pe Internet am văzut mărturii grozave despre DR.Ibinoba despre cum a reușit să vindece pe cineva de HSV 2, această persoană a spus lucruri grozave despre acest om și ne-a sfătuit să-l contactăm pentru orice problemă de boală că DR.Ibinoba poate fi de ajutor , ei bine, m-am hotarat sa incerc, mi-a cerut informatiile pe care i le-am trimis si mi-a spus ca o sa-mi pregateasca o portie de vindecare, pe care a vrut sa o iau zile in sir, si dupa care ar trebui Du-te înapoi la spital pentru control, ei bine, după ce am luat toate tratamentele trimise de DR.Ibinoba, m-am întors la Spital pentru control, iar acum mi s-a confirmat HSV NEGATIV, prieteni pe care îl poți contacta pe DR.Ibinoba orice tratament al oricărei boli, deoarece am văzut multe mărturii despre diferite boli, cum ar fi, HEPATITA, HIV SIDA, EPILĂ PSY, CANCER, CFS și orice fel de probleme cu care te confrunți. El este singurul pe care îl pot recomanda tuturor, contactați-l pe dromionoba12@gmail.com sau whatsApp-i acum +2348085240869

Unknown a dit…

A plecat de la mici neînțelegeri în urma cărora cred că s-a transformat într-o despărțire. Nu mai vine acasă. Acest lucru mi-a adus atât de multă durere pentru că suntem împreună de la liceu și el a fost prima și singura mea dragoste. Am căutat ajutor peste tot pe internet și apoi am văzut atât de mulți oameni care au făcut comentarii despre Dr. Ilekhojie, i-am luat legătura dintr-unul dintre comentarii și am vorbit cu el despre situația mea și mi-a explicat procesul de reconciliere și cum va ajuta. mă împac cu el în trei zile. A trecut exact o lună în care l-am contactat acum și totul a fost perfect cu Moh și a trebuit să pun aceste comentarii pentru că el merită toată laudele pentru că m-a ajutat. Vă las aici contactul cu toți sincer E-mail: gethelp05@gmail.com sau contactați-l la numărul său de telefon direct sau Whatsapp +2348147400259

Unknown a dit…

AM PARTENERUL MEU ÎNAPOI LA MINE
Această mărturie este o poveste adevărată și numele meu este Monika Simun. Am intrat în contact cu DR ISIKOLO printr-o mărturie scrisă despre el și, de asemenea, am întâlnit multe mărturii despre modul în care îi ajută pe alții cu viața lor. Să te întorci cu un fost este unul dintre cele mai interioare sentimente pe care mulți oameni le-ar plăcea să le experimenteze, mai ales că acele amintiri cu fostul nostru ne întunecă mereu mintea când altcineva face unele dintre acele lucruri pe care le făcea fostul nostru. Am fost părinte singur timp de aproape 6 ani și, deși fostul meu soț era departe de copiii mei, încă îmi doresc să se întoarcă într-o zi la mine. Acest vrăjitor pe care l-am întâlnit, cunoscut sub numele de DR ISIKOLO, m-a ajutat cu dorințele mele și sunt bucuros să spun că m-am întors cu fostul meu soț. rezultatul s-a manifestat timp de 48 de ore, când m-a asigurat, iar dragostea și conexiunea pe care le-am împărtășit au fost restabilite uimitor. Dacă doriți să vă întoarceți cu succes cu fostul dvs., contactați acest mare vrăjitor la Whatsapp +2348133261196 sau e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com

Unknown a dit…

Marele doctor Ilekhojie despre care toată lumea a vorbit pe internet m-a ajutat și cu vraja lui de reconciliere. Mi-a restabilit relația ruptă și mi-a adus înapoi fostul meu iubit. Am fost cu inima zdrobită în ultimele 6 luni după ce iubitul meu s-a despărțit de mine, dar după ce am văzut comentarii online despre Dr. Ilekhojie, am fost cu adevărat sceptic să-l contactez ca la acel moment. Mi-a spus ce trebuie să adun și a făcut vraja de reconciliere și chiar înainte de a putea termina, iubitul meu m-a sunat cerându-mi iertare și acum suntem fericiți împreună și așteptăm primul nostru copil. Vreau să-l apreciez pe doctorul Ilekhojie pentru marele său ajutor. În cazul în care aveți nevoie de ajutorul lui, îl puteți contacta și prin e-mailul său: gethelp05@gmail.com sau sunați-l la +2348147400259

Unknown a dit…

Eu sunt Anna Valenta. DR ISIKOLO, cu marile sale puteri, mi-a restabilit casa și fericirea pe care am împărtășit-o cu soțul meu și este într-adevăr ceva pentru care sunt pentru totdeauna recunoscător. S-a întâmplat să fiu neputincios și abătut aproape un an când soțul meu m-a părăsit din cauza unor probleme conjugale pe care le-am întâlnit. Am făcut tot ce am putut pentru a-mi salva căsnicia și nimic nu a funcționat până când DR ISIKOLO mi-a venit în ajutor. M-a ajutat și dragostea și fericirea pe care le-am împărtășit cu bărbatul meu au fost restaurate și mai uimitor. Știu că sună ciudat dacă într-adevăr poate ajuta pe cineva, dar este 100% garantat că nu te va dezamăgi atunci când te asigură că vei avea rezultatele dorite după 48 de ore. El te poate ajuta și pe tine dacă ești dispus să-i oferi șansa să facă acest lucru. e-mail-i acum prin: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

Anonymous a dit…

Vreau să-i mulțumesc lui DR WALE pentru lucrul bun pe care l-a făcut pentru mine, deși nu sunt sigur dacă acesta este cel mai bun forum pentru a-mi arăta bucuria și fericirea pentru ceea ce a făcut pentru mine, dar nu pot ascunde fericirea și Bucuria mea, așa că trebuie să o împărtășesc cu oamenii, căsnicia mea s-a prăbușit cu câțiva ani în urmă și am încercat tot ce am putut în puterea mea, dar fără rezultat. Am văzut o postare și o mărturie despre lucrurile bune pe care DR WALE le face, așa că am decis să încerc. deși este întotdeauna un bărbat ocupat, dar când a răspuns la WhatsApp-ul meu, mi-a dat săptămâni pentru ca căsnicia mea să fie restabilită, exact așa cum a spus că de atunci căsnicia mea a fost restaurată, sunt fericit și trăiesc fericit, sunt atât de recunoscător DR WALE . poți oricând WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com

Unknown a dit…

Numele meu este Vanessa Cosmin. N-am știut niciodată că oamenii ar putea fi atât de amabili, altruişti și uimitori până când DR ISIKOLO m-a ajutat cu problemele mele în căsătorie. Unirea mea cu bărbatul meu nu a durat până la un an când am început să avem probleme. Era atât de frecvent încât am confruntat cu depresie și am continuat să mă lupt cu ea și, în același timp, soțul meu a plecat și a jurat că nu se va mai întoarce niciodată. Nu știam ce să fac cu viața mea în acel moment. A trebuit să continui să caut ajutor până când DR ISIKOLO mi-a venit în ajutor. După ce a făcut consultările cuvenite, mi-a fost clar că fosta iubită a soțului meu a făcut ceva pentru a ne rupe, ca să-l poată primi înapoi. DR ISIKOLO mi-a spus ce să fac și cu toată siguranța trebuie să obțin rezultatul după 2 zile. pe care l-am respectat și el m-a ajutat și rezultatul a fost atât de uimitor. Acum soțul meu s-a întors la mine și ne concepem primul nostru copil cu căldură și fericire. Doar trimite-i prin WhatsApp +2348133261196 sau e-mail-i prin: isikolosolutionhome@gmail.com

Unknown a dit…

Sunt mulțumit de felul în care am avut încredere în doctorul Ilekhojie că îl va aduce înapoi pe fostul meu soț după aproape un an de separare. Înainte să-l cunosc pe Dr. Ilekhojie, am căutat pe multe site-uri web căutând modalități de a-mi recupera fostul soț după ce a cerut să divorțeze de mine fără niciun motiv. Am fost devastat, dar doctorul Ilekhojie mi-a dat speranță și siguranța că va fi adus înapoi la mine. După ce a făcut vraja de reconciliere, soțul meu a sunat după două zile și a cerut să se întoarcă acasă la mine și la cei patru copii ai noștri. A doua zi a ajuns acasă și am fost foarte bucuros să-l reîntâlnesc. Folosesc aceste mijloace pentru a-l aprecia pe Dr. Ilekhojie pentru ceea ce a făcut pentru mine și, de asemenea, pentru a mă ajuta și pentru a ajuta atât de mulți alți oameni. Îi las contactul, astfel încât să puteți lua legătura cu el dacă aveți probleme similare. Whatsapp +2348147400259 sau e-mail: gethelp05@gmail.com

Unknown a dit…

Am avut o legătură frumoasă și uimitoare cu soțul meu și am fost atât de îndrăgostiți și am devenit o invidie pentru toți cei din jurul nostru. Nu am știut niciodată că familia lui nu a fost niciodată în sprijinul căsniciei noastre, deoarece mama lui avea o anumită doamnă cu care doreau să se căsătorească, dar el a insistat că merge pentru mine și pentru nimeni altcineva. Au avut modul lor de a-mi deruta soțul și de a se asigura că divorțează de mine, iar când au reușit, am fost devastată și soțul meu ne-a părăsit pe mine și pe fiica mea. Eram deprimat și aproape că mi-am pierdut viața pe linie. Sora mea a trebuit să găsească un mijloc pentru mine să mă asigur că îl recuperez și l-am contactat pe DR JOE. A venit în ajutorul meu și a făcut tot ce a putut pentru a se asigura că problema a fost rezolvată. El l-a salvat pe soțul meu de hipnoza pe care i-au pus-o pentru a se asigura că mă părăsește pe mine și dragostea pe care o împărtășim. Sunt atât de bucuros acum că s-a întors la mine, așa cum m-a asigurat DR JOE. Cuvintele nu sunt suficiente pentru a-i mulțumi că a fost alături de mine. E-mailul lui este (drjoesolutionspells@gmail.com) sau WhatsApp +1 330-694-6798

Unknown a dit…

A trecut mai bine de o lună și totul pare că a revenit la normal. El a început să mă trateze mai bine și a fost un proces de vindecare pentru amândoi. Coșmarul care durase aproape 2 ani s-a încheiat în sfârșit. Parcă ne-am îndrăgostit din nou! Amândoi am lăsat trecutul în urmă și încercăm să mergem înainte și, pentru prima dată după mult timp, viitorul pare mult mai luminos. Nu pot exprima în cuvinte cât de recunoscător îi sunt doctorului Ilekhojie! Este ca și cum am redescoperit în sfârșit acele lucruri unul despre celălalt care ne-au făcut să ne îndrăgostim în primul rând. Toate îngrijorările și stresul au dispărut pur și simplu. Îți mulțumesc Dr. Ilekhojie pentru că mi-ai salvat Căsnicia ruptă. Eu și soțul meu trăim din nou fericiți.. Toate datorită lui Ilekhojie. Contactați-l pentru a vă restabili căsătoria. E-mail: (gethelp05@gmail.com) Sunați sau Whatsapp +2348147400259

Unknown a dit…

Numele meu este Bianca Silviu. Din abundența de bucurie, inima mea vorbește foarte bine despre DR ISIKOLO. A venit în ajutorul meu când viața mea a fost distrusă luni de zile. Iubitul meu m-a părăsit pentru o altă doamnă și nu știam că era controlat de minte și hipnotiza. Am făcut tot ce am putut pentru a-l face să se întoarcă la mine, dar totul fără rezultat. A plecat din oraș cu doamna și nu am auzit niciodată de el și nici măcar nu l-am mai văzut. Am căutat ajutor online când am citit despre modul în care DR ISIKOLO a ajutat alte femei care aveau aceleași probleme. L-am contactat și mi-a spus tot ce trebuie făcut, lucru pe care l-am respectat. Așa cum a promis, dragostea și fericirea pe care le-am împărtășit cu partenerul meu au fost restaurate, iar el a fost curățat de farmecul întunecat pe care l-au pus asupra lui și s-a întors la mine după 48 de ore. DR ISIKOLO este sincer în a ajuta oamenii și vă poate ajuta dacă decideți astăzi să îl contactați. Contactul său de e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com De asemenea, îl puteți WhatsApp pe +2348133261196.

Anonymous a dit…

Vreau doar ca lumea întreagă să știe despre acest vrăjitor pe care l-am întâlnit cu ceva timp în urmă, nu pot spune tot ce a făcut pentru mine. soțul meu m-a părăsit acum 4 ani cu copiii mei. Navigam pe internet când am întâlnit online mărturia acestui om minunat, am decis să o încerc și soțul meu s-a întors acum și suntem din nou fericiți nu pot pune tot ce m-a ajutat în scris, tot ce pot spune este că vă mulțumesc foarte mult, sunt foarte fericit și m-a asigurat că face multă magie, inclusiv

*Vraja dragostei
* Vraja de putere
*Vrajă de succes
*Soarta sarcinii
*Vraja căsătoriei
*vrajă pentru un loc de muncă bine plătit
*Vrajă de protecție
*vrajă pentru a câștiga un proces judiciar
*vrajă de noroc etc.

Dacă aveți nevoie de ajutorul vrăjitorului Dr. Ajayi, contactați-l pe această adresă de e-mail (drajayi1990@gmail.com) sau adăugați-l pe whatsapp +2347084887094 și discutați problema dvs. cu el. Este un om bun și îi voi fi mereu recunoscă

Unknown a dit…

Îți mulțumesc mult DR ISIKOLO că l-ai făcut pe fostul meu iubit să se întoarcă la mine. Iubitul meu și cu mine ne-am întâlnit de mai bine de 3 ani și, deși am avut atâtea certuri, nu ne-am gândit niciodată la o despărțire. Într-o zi, m-a sunat la telefon spunându-mi că s-a săturat de relație și nu poate vedea nicăieri spre care ne îndreptăm. Au trecut luni și iubitul meu nu m-a mai contactat și nu am mai auzit de el și i-a fost deconectat telefonul mobil. Știam că trebuie să caut ajutor din cauza atât de multă dragoste pe care o am pentru el. Am contactat acest mare vrăjitor pentru că nu am mai contactat pe nimeni până acum și vă spun că, după o săptămână de contact, fostul meu iubit m-a sunat și a cerut să mă vadă după două zile, a făcut treaba ca să mă împac cu bărbatul meu, el purta un inel pe deget. Sunt foarte fericit pentru că în curând voi fi o fată căsătorită cu ajutorul acestui mare vrăjitor. Am promis să vă manifest lucrările tuturor și vă rugăm să contactați acest om pentru a vă ajuta prin e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau îl puteți și pe Whatsapp pe +2348133261196.

Anonymous a dit…

Nu am știut niciodată că oamenii mai au puteri și fac lucrurile să se întâmple așa. Sunt Joyce Jacksons din SUA. Soțul meu ne-a părăsit pe mine și pe copilul meu pentru o altă fată în urmă cu trei ani, de atunci viața mea a fost plină de dureri, tristețe și traume pentru că el a fost prima mea dragoste și suntem împreună de ani de zile și nu ne-am putut imagina viața fără el. . Am văzut câteva mărturii despre un mare vrăjitor DR IBINOBA și despre modul în care a ajutat oamenii din întreaga lume, că el poate aduce înapoi iubitul în câteva zile, inițial am râs și am spus că nu sunt interesat, dar din cauza dragostei pe care o am pentru omul meu, l-am consultat pe marele vrăjitor și, spre marea mea surpriză, după două zile, soțul meu m-a sunat pentru prima dată după trei ani că îi este dor de mine și că îi pare atât de rău pentru tot ceea ce m-a făcut să trec, încât mă vrea înapoi, ne vom petrece viața împreună și ne vom promite că nu ne vom mai părăsi niciodată pe mine și pe copilul meu. Încă nu-mi vine să cred ochilor, pentru că este extrem de incredibil, e prea frumos pentru a fi adevărat. Tot ce pot să spun este să-ți mulțumesc DR IBINOBA pentru că mi-ai adus soțul înapoi la mine și la copilul meu și pentru oricine ar putea avea nevoie de ajutorul acestui mare vrăjitor îl poți suna pe marele om sau îl poți trimite pe whatsApp +2348085240869, e-mail: dromionoba12@gmail .com

Anonymous a dit…

Cum să-ți recuperezi fostul iubit chiar dacă pare imposibil.
După ce iubitul meu de trei ani s-a despărțit de mine, abia am putut vorbi fără să plâng. M-am simțit orbit și nu știam ce să fac și am fost devastat. Cel mai dureros lucru este că am fost însărcinată pentru el. L-am vrut înapoi. Am făcut tot ce era la îndemâna mea să-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, mi-am dorit atât de mult înapoi din cauza dragostei pe care o aveam pentru el, l-am implorat cu tot, am făcut promisiuni dar a refuzat. I-am explicat surorii mele problema mea și ea mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care m-ar putea ajuta să fac o vrajă pentru a-l aduce înapoi, nu aveam de ales decât să-i dau o urmă. I-am trimis un mesaj vrăjitorului numit DR WALE, care m-a asigurat că nu este nicio problemă și că totul va fi în regulă și mi-a spus ce trebuie făcut și i-am oferit lucrurile necesare. A făcut vraja și, în mod surprinzător, în câteva săptămâni mai târziu, iubitul meu m-a sunat. A fost atât de surprinzător, am răspuns la apel și tot ce a spus a fost că îi pare atât de rău pentru tot ce s-a întâmplat, și a vrut să ne întoarcem împreună. A mai spus că mă iubește atât de mult. Am fost atât de fericit și m-am dus la el, așa am început să trăim din nou fericiți împreună. multumesc lui DR WALE . dacă ești aici și iubitul tău te refuză, sau iubitul tău s-a mutat la o altă fată, nu mai plânge, contactează acum DR WALE pentru ajutor.. Aici contactul lui.
WhatsApp-i la: +2347054019402 sau
E-mail: drwalespellhome@gmail.com

Unknown a dit…

Nu am știut niciodată că există o mare posibilitate de a-mi avea bărbatul înapoi la mine până când l-am întâlnit pe DR ISIKOLO. A fost foarte greu pentru mine când iubitul meu m-a părăsit pentru o altă doamnă. Am fost devastat și nu m-am putut recupera. Prietenii și familia lui au făcut tot ce le-a putut pentru a ne reuni, dar s-a dovedit a eșuat. Am fost singur câteva luni și nu mă vedeam iubind pe altul. Așa că a trebuit să caut ajutor de la DR ISIKOLO, care mi-a oferit privilegiul de a mă asigura că mi-au fost îndeplinite dorințele inimii. Ne-a reunit și dragostea și fericirea au fost restaurate. Cuvintele lui sunt obligația lui și nu eșuează niciodată când promite cuiva 48 de ore de a obține rezultatul, ceea ce m-a uimit când propriul meu rezultat s-a manifestat. Nu vă deranjați să căutați ajutor în altă parte. Contactează-l acum. E-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj prin WhatsApp: +2348133261196.

Unknown a dit…

Ești o femeie care caută fructul pântecului, vrei să auzi vocile copiilor din casa ta, dar nu ai reușit să rămâi însărcinată, nu te mai îngrijorează pentru că dr. Ajayi te va ajuta să ai un copil al tău, mă confruntam situație similară când un bărbat mărturisește cum marele vrăjitor Dr. Ajayi l-a ajutat să-și recapete iubita soție înapoi acasă după 9 luni de separare, l-am contactat pe Dr. Ajayi i-a explicat starea mea, mi-a spus să nu mai plâng și mi-a pregătit o ierburi. băutură pentru mine pe care am luat-o și în trei luni am fost însărcinată cu gemeni, acum sunt o mamă mândră. contactați Dr. Ajayi vrăjitorul pentru orice situație de viață. El este un om bun. Viber sau WhatsApp: +2347084887094 sau e-mail:drajayi1990@gmail.com

Unknown a dit…

Soțul meu tocmai s-a trezit și a decis că căsătoria noastră s-a încheiat. De câteva luni, Roger și cu mine nu mergem bine pentru că avea o aventură cu asistentul său la serviciu. Mi-am iubit atât de mult soțul și am decis să rămân și să lucrez la căsnicia noastră. În scurt timp, Roger a încetat să mai vină acasă și prietenul lui apropiat mi-a spus că are un alt apartament în care locuiește cu ea. Am fost rănită și am continuat să caut ajutor pentru că Roger era diferit de bărbatul cu care m-am căsătorit acum 10 ani. Din fericire, l-am găsit pe doctorul Ilekhojie care mi-a promis că-mi va întoarce soțul înapoi. A făcut o vrajă de reconciliere care l-a întors pe Rogers înapoi și acum suntem amândoi din nou fericiți cu băieții noștri. Dacă aveți probleme ca ale mele, trimiteți-i un e-mail Dr. Ilekhojie: gethelp05@gmail.com) sau contactați-l pe Whatsapp +2348147400259

Unknown a dit…

DR ISIKOLO ESTE UN SALVATOR DE VIEȚI ȘI VA ASIGUR DESPRE ASTA.
Numele meu este Denisa Popescu și sunt aici pentru a mă alătura numeroșilor oameni de aici pentru a-i mulțumi Dr. Isikolo pentru ajutor și gesturile amabile față de mine. Am avut o experiență îngrozitoare trecând prin dureri de inimă cu bărbatul meu. M-a părăsit și am fost devastat și nu am găsit niciun ajutor căutat pentru a-l recupera. La un moment dat am fost deprimat până când am dat peste pagini în care oamenii au mărturisit despre modul în care doctorul Isikolo i-a ajutat. L-am contactat și nu a ezitat să mă ajute și pe mine. Nu numai că mi-am recuperat bărbatul după 48 de ore, dar și dragostea și fericirea au fost restaurate mai bine ca niciodată. Dr Isikolo este o personalitate uimitoare și nu-i pot mulțumi suficient pentru serviciile sale altruiste față de umanitate. contactați-l acum prin e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimiteți-i un mesaj prin WhatsApp: +234-8133261196.

Unknown a dit…

Soțul meu m-a lăsat cu doi copii, m-am simțit îngrozitor și aproape m-am sinucis pentru că ne-a lăsat fără nimic. Am fost emoționat în tot acest timp pentru că copiii m-au tot întrebat unde este tati. Mulțumesc Dr. Ilekhojie pe care l-am cunoscut pe facebook, care l-a întors acasă pe soțul meu și a restabilit pacea între noi. Într-o zi credincioasă, în timp ce navigam pe internet, am dat peste câteva mărturii despre dr. Ilekhojie și am simțit imediat nevoia să-i cer ajutor și sunt fericit acum că totul a ieșit bine pentru mine la sfârșit. Soțul meu este acasă acum cu copiii mei și nu a fost niciodată atât de multă dragoste și bucurie în casa mea până acum. Aveți probleme similare, spuneți-mi că vă va putea ajuta. Contactați Dr. Ilekhojie E-mail: gethelp05@gmail.com sau sunați la +2348147400259

Unknown a dit…

Bună tuturor, numele meu este Laura Dominis și sunt aici să-i aduc recunoștință și lui Dr Isikolo, pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a-mi sălbătici situația și a restabili bucuria și fericirea în casa mea. Mi-am pierdut soțul din cauza unei doamne aflate în străinătate când a plecat să lucreze în aceeași regiune în care locuiește ea. Nu am știut niciodată tot ce s-a întâmplat până când un prieten de-al meu mi-a trimis fotografii cu amândoi împreună și mi s-a știut după aceea că acesta era motivul pentru care soțul meu s-a răcit față de mine și m-a lăsat în urmă. Soțul meu era hipnotizat și controlat mintea și știam totul când l-am contactat pe doctorul Isikolo când am căutat ajutor și nu am găsit niciunul. M-a asigurat de întoarcerea sa și că ne-am restabilit dragostea și fericirea, ceea ce a făcut și rezultatul a început să se manifeste după 48 de ore. Acum îmi am bărbatul înapoi și nu-i pot mulțumi suficient doctorului Isikolo pentru onestitatea și sprijinul său. Doar trimite-i prin WhatsApp +2348133261196 sau e-mail-i prin: isikolosolutionhome@gmail.com dacă ai nevoie de ajutor.

Unknown a dit…

Soțul meu m-a lăsat cu doi copii, m-am simțit îngrozitor și aproape m-am sinucis pentru că ne-a lăsat fără nimic. Am fost emoționat în tot acest timp pentru că copiii m-au tot întrebat unde este tati. Mulțumesc doctorului Ilekhojie pe care l-am cunoscut pe facebook, care l-a întors acasă pe soțul meu și a restabilit pacea între noi. Într-o zi credincioasă, în timp ce navigam pe internet, am dat peste câteva mărturii despre Dr. Ilekhojie și am simțit imediat nevoia să-i cer ajutor și sunt fericit acum că totul a ieșit bine pentru mine la sfârșit. Soțul meu este acasă acum cu copiii mei și nu a fost niciodată atât de multă dragoste și bucurie în casa mea până acum. Aveți probleme similare, contactați Dr. Ilekhojie E-mail: gethelp05@gmail.com sau sunați la +2348147400259

Unkown a dit…

Un mare mulțumire din partea mea, Marie Levi, lui DR ISIKOLO pentru că m-a ajutat să-mi refac casa distrusă. Incoerența a fost la ordinea zilei în casa și căsătoria mea. Soțul meu a avut o problemă al naibii și mi-a rupt carnea de când am început să avem prea multe neînțelegeri. În unele zile, tocmai a plecat și nu s-a mai întors până în ultimele săptămâni. Am fost devastat și am încercat tot ce am putut să rezolv problemele, dar nu am reușit. A trebuit să caut ajutor și am fost îndrumat de un prieten să-l contactez pe DR ISIKOLO, ceea ce am făcut. Nu am știut niciodată că va fi posibil pentru că problemele persistaseră timp de doi ani întregi. DR ISIKOLO m-a asigurat și mi-a spus doar să am încredere în el și să cred că mi se vor îndeplini dorințele. Mi-a reparat căsnicia cu relația sa puternică de reuniune de dragoste și casa mea este din nou grozavă, iar soțul meu este cu mine pentru a nu mai pleca niciodată. Contactați-l și voi și credeți că vă poate ajuta pentru că nu are înregistrări proaste. Doar trimite-i prin WhatsApp/Viber: +2348133261196 sau e-mail-i prin: isikolosolutionhome@gmail.com

Unknown a dit…

A trecut mai bine de o lună și totul pare că a revenit la normal. El a început să mă trateze mai bine și a fost un proces de vindecare pentru amândoi. Coșmarul care durase aproape 2 ani s-a încheiat în sfârșit. Parcă ne-am îndrăgostit din nou! Amândoi am lăsat trecutul în urmă și încercăm să mergem înainte – și pentru prima dată după mult timp, viitorul pare mult mai luminos. Nu pot exprima în cuvinte cât de recunoscător îi sunt doctorului Ilekhojie! Este ca și cum am redescoperit în sfârșit acele lucruri unul despre celălalt care ne-au făcut să ne îndrăgostim în primul rând. Toate îngrijorările și stresul au dispărut pur și simplu. Îți mulțumesc Dr. Ilekhojie pentru că mi-ai salvat Căsnicia ruptă. Eu și soțul meu trăim din nou fericiți. Toate mulțumim lui Ilekhojie. Contactați-l pentru a vă restabili căsătoria E-mail: (gethelp05@gmail.com Sunați sau Whatsapp +2348147400259)

Unknown a dit…

Bună ziua tuturor, vreau să împărtășesc experiența pe care am avut-o cu un vrăjitor numit Dr Ajayi, este un om foarte puternic binecuvântat de tatăl său anterioară pentru a ajuta oamenii cu diferite probleme de viață, treceam prin cea mai proastă fază a vieții mele, deoarece Soțul meu mi-a spus că vrea să divorțeze de nicăieri, l-am întrebat unde am greșit, dar nu mi-a dat niciun răspuns, în schimb, sa mutat din casă, asta a fost foarte ciudat, așa că am căutat ajutor atunci l-am întâlnit pe Dr. Ajayi. vrăjitor online, i-am explicat starea mea după câteva consultări, am aflat că soțul meu este cu secretara lui la serviciu și este sub vraja ei, marele vrăjitor mi-a spus ce trebuie făcut și i-am urmat instrucțiunile. Astăzi, sunt o femeie mândră pentru că soțul meu este acasă cu mine și așteptăm cel de-al doilea copil, datorită Dr. Ajayi, vrăjitorul, dacă aveți nevoie de ajutorul unui vrăjitor pentru orice fel de problemă, Dr Ajayi este cel potrivit. persoană pentru un rezultat perfect și de încredere. Contactați-i numărul Viber sau WhatsApp: +2347084887094 sau e-mail:drajayi1990@gmail.com

Unknown a dit…

Buna tuturor. Numele meu este Arabella Matej. Sunt aici pentru a-i mulțumi grozavului Dr Isikolo pentru rezolvarea problemelor mele conjugale. Căsătoria mea s-a prăbușit din cauza problemelor și dificultăților nesfârșite pe care le-am avut cu soțul meu. A plecat fără să se uite înapoi și am fost singur atâtea luni. Familia lui a intervenit și tot nu s-a schimbat nimic. Am fost distrus din punct de vedere emoțional și mi-am pierdut speranța de a găsi dragostea din nou pentru că el era totul într-un bărbat pe care mi l-am dorit vreodată. La fel ca mulți oameni, am ajuns să cunosc despre DR ISIKOLO când am început să caut ajutor. Am discutat pe larg problemele mele și m-a asigurat că voi obține soluția de care aveam nevoie. Nu am avut de ales decât să-i respect procedurile și nu a întârziat nimic. A făcut o legătură de reuniune de dragoste pentru mine și soțul meu și dragostea și fericirea pe care le-am împărtășit au fost restabilite și a ajuns la mine exact după 48 de ore, așa cum a promis DR ISIKOLO. El este într-adevăr un ajutor minunat și este de încredere. dacă aveți probleme, trimiteți-i un mesaj prin WhatsApp +2348133261196 sau trimiteți-i un e-mail prin: isikolosolutionhome@gmail.com

unknown a dit…

Soțul meu m-a lăsat să fiu cu o altă femeie după 8 ani de căsnicie, a călătorit pentru o călătorie de afaceri și nu a vrut să se întoarcă acasă din nou pentru a fi cu familia lui, am căutat ajutor când am dat de Dr Ajayi, o vrajă puternică turnător. I-am explicat situația mea și s-a dezvăluit că soțul meu a fost vrăjit de cealaltă femeie, de aceea a uitat de acasă, doctorul Ajayi a făcut o vrajă și soțul meu a fost eliberat din robie și sunt fericit că s-a întors acasă. după 3 ani de separare, dacă aveți nevoie de orice fel de ajutor, nu ezitați să îl contactați pe dr. Ajayi pe whatsapp / Viber: +2347084887094 sau trimiteți un e-mail:drajayi1990@gmail.com

annonymous a dit…

Numele meu este Lonut Gheata Am fost oportun sa scriu Dr. Ajayi care este un om spiritual puternic la care poti alerga daca ai nevoie de ajutor, el este vrajitorul perfect care te poate ajuta sa-ti rezolvi problemele vietii. îl poți contacta pe e-mailul lui :drajayi1990@gmail.com și îl poți contacta și pe numărul lui WhatsApp / Viber: +2347084887094 el m-a ajutat să-mi recuperez fosta soție după 5 luni de separare, aveam îndoieli, dar Dr Ajayi a reușit să curgă îndoielile cu rezultate bune. Dr Ajayi pregătește, de asemenea, ierburi pentru orice fel de boală, ierburi pentru a vindeca impotența la bărbați, ierburi pentru a vindeca fibromul, ierburi pentru a rămâne însărcinată, ierburi pentru boli de rinichi, leac pentru diabet și orice fel de problemă de sănătate Dr Ajayi are plante medicinale pentru ei.

Anonymous a dit…

soțul meu este un bărbat grijuliu și iubitor, dar de aproximativ 6 luni s-a îndepărtat de mine și de copii, nu-i mai pasă de bunăstarea noastră și abia doarme acasă, l-am rugat de mai multe ori, dar toate rugămințile mele cad pe surde. urechi să fiu prieteni sinceri, că 6 luni a fost un iad pentru mine. Am discutat problema mea cu o prietenă, ea mi-a povestit despre acest minunat doctor de vrăji pe nume Dr. AJAYI, care și-a ajutat vărul în căsnicia ei. Eram sceptic, dar am decis să încerc, i-am explicat doctorului AJAYI tot ce se întâmplă în familia mea și el a spus eu să fac anumite lucruri acasă, i-am urmat toate instrucțiunile și, spre cea mai mare surpriză a mea, soțul meu a venit acasă a treia zi, spunând că nu știe ce i s-a întâmplat că îi pare rău pentru ceea ce mi-a pus pe mine și pe copii prin , acum trăim din nou ca o familie. Dacă aveți nevoie de ajutor în casa dvs. conjugală, contactați E-mail:drajayi1990@gmail.com sau Whatsapp/Număr Viber: +2347084887094. Ne întoarcem să-mi mulțumim, aceasta este o promisiune

anonymous a dit…

Da, este adevărat că Dr. Isikolo este cel mai bun pentru a restaura casele și relațiile rupte.
Numele meu este Anna Matyas și pot spune mult adevăr despre DR ISIKOLO și trebuie să vă spun că este un adevărat vrăjitor. Când am contactat acest vrăjitor, iubitul meu m-a părăsit timp de 2 ani și mereu mi-am dorit să-l înapoieze. L-am întâlnit pe DR ISIKOLO pentru a mă ajuta acum aproximativ o lună și am reluat legătura cu iubitul meu. Când fostul meu iubit m-a părăsit, a fost tulburare pentru mine. Acest lucru a devenit un dezastru pentru mine că am avut o traumă fiziologică și familia mea era foarte îngrijorată de sănătatea mea. Dupa 2 ani l-am cunoscut si pe DR ISIKOLO printr-o marturie si mi-a spus sa ma linistesc ca indiferent de problema, el este bine si gata sa ajute pe oricine vine la el. Doar în 2 zile, fostul meu m-a sunat și a vrut să ne întâlnim. Am fost de acord și m-am pregătit să-l întâlnesc și mi-a spus că s-a simțit vinovat pentru ceea ce a făcut și că mă dorea înapoi și nu am încetat niciodată să-l iubesc și dragostea pe care am împărtășit-o este pe deplin restaurată. Iată contactul lui doar în cazul în care aveți nevoie de ajutor. Text-i prin Whatsapp/Viber la +2348133261196 sau e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com

Unknown a dit…

Mă numesc Maria Constantin și am o relație cu iubitul meu de 2 ani și plănuiam să ne căsătorim curând și dintr-o dată m-a părăsit pentru o altă fată. Îl iubesc cu adevărat pe acest tip și nu îmi pot imagina viața fără el. În continuare, am încercat tot posibilul să-l recuperez, dar tot efortul meu de a-l aduce înapoi în viața mea nu a funcționat. A fost în această zi credincioasă, am întâlnit câteva comentarii pe un site web despre acest mare vrăjitor numit Dr Isikolo, atât de multe persoane au susținut că le-a ajutat să-și restabilească relația și să-și aducă fostul înapoi, a trebuit să-l contactez pentru că era ultima mea speranta. L-am contactat prin e-mailul lui și mi-a spus tot ce este necesar să fie făcut, ceea ce am făcut și el m-a asigurat că în 2 zile iubitul meu o va părăsi pe cealaltă fată și se va întoarce la mine și a fost foarte grozav. surpriză să-mi văd iubitul revenind la mine după două zile. Sunt atât de fericit astăzi că s-a întors la mine și am reușit acest lucru cu ajutorul doctorului Isikolo și vă sfătuiesc dacă aveți nevoie de ajutorul lui, e-mail-i direct
E-mail: isikolosolutionhome@gmail.com
WhatsApp: +2348133261196

«Les plus anciens ‹Précédent   1 – 200 sur 242   Suivant› Les plus récents»